Blestemată-i America și aurul ei
Chiar dacă locuiam în aceeași zonă, pe R. l-am cunoscut destul de târziu, când îl trimisese odată maică-sa să-i aducă bunicii mele un pachet. Stătea la masa din bucătărie, fuma și bea cafea. Era mai mare ca mine cu câțiva ani și, din curtoazie, m-am așezat să-i țin companie. În nici o jumătate de oră, mi-a făcut o sumedenie de dezvăluiri autobiografice și mi-a servit atât de multe minciuni încât am rămas perplex. Și totul cu o nonșalanță cuceritoare. Am aflat că în 1984 s-a întâlnit cu Lepa Brena pe Gheorghe Lazăr, în față la ”Spicul”, și aceasta ar fi acceptat să urce până la el, dar se grăbea să facă proba de sunet pe stadionul ”1 Mai”. În timpul petrecut în Serbia l-a convins pe Miroslav Ilić să cânte într-un local al unui prieten de-al său, a cultivat legume în grădina lui Vojislav Šešelj, iar pe lângă Miodrag Belodedić a intervenit să-i scape de pușcărie pe niște șmenari din România. Totul mi-a fost relatat cu lux de amănunte, pe care le-am uitat între timp.
După mulți ani ne-am întâlnit într-o dimineață în expres. El - gras, chel, știrb, cu o pungă în mână, m-a salutat și s-a așezat lângă mine. L-am întrebat doar ce mai face, sperând că-și va relua firul poveștilor mitomanice. Și nu m-a dezamăgit. Între stații, în doar două-trei minute, am aflat că e maior la poliția de frontieră, că tocmai a fost sunat să meargă să verifice actele unor imigranți, că a avut o vilă cu etaj care a ars rămânându-i doar piscina și că a moștenit de la o mătușă din Statele Unite 12 milioane de dolari. De fapt erau 9, dar între timp se făcuseră 12. Momentan își pregătea actele să plece în America să nu piardă moștenirea.
- Știu că nu-s mulți bani pentru modul în care m-am obișnuit să trăiesc în ultima vreme, dar ce să-i faci, nu-s de lepădat, mi-a spus pregătindu-se să coboare. Știi cântecul ăla, ”Prokleta je Amerika” (”Blestemată-i America”), ha, ha.
- Noroc bun! i-am răspuns citându-l pe tovarășul Siseanu din filmul ”Secretul lui Nemesis”.
- Auzi, n-ai să-mi dai o țigară?
- N-am, nu mai fumez de câțiva ani.
- Aha, bun, nu de alta, am acasă câteva baxuri de Marlboro, dar m-au trezit ăștia cu telefoanele mă-sii și am plecat zăbăuc, în grabă... Salut, salut!
