Cum este România de fapt

Share
Cum este România de fapt
Screenshot 2022-06-23 at 14.21.16

Românii au vorba aia celebră - o țară frumoasă, păcat că-i locuită, oare? Noi avem multe defecte, dar nu mai multe ca alții, avem impresia că străinii, mai ales occidentalii, sunt buricul târgului, iar noi, românii, ruda cea săracă. Suntem o țară mediocră, la fel de mediocră precum statul american Mississippi, despre care, ca și mine, nu știți nimic. Ce se petrece în Mississippi? Cu mici diferențe exact ce se petrece și în România. De ce Mississippi? Pentru că este cel mai sărac stat din USA, cu puțin peste 42000 de dolari PIB per capita. Noi avem vreo 29000 de dolari per capita ca putere de cumpărare, cam 70%. Parcă nu e așa dramatic. Și suntem la 162% față de media mondială.

În spatele nostru se află ca putere de cumpărare Grecia, Croația și Bulgaria din UE. De aia se duc românii în vacanță în cele trei țări, parcă sună diferit decât litoralul românesc e o mizerie, ceea ce și este.

Acum am să vă spun un lucru pe care nimeni nu vrea să-l recunoască, în țară nu suntem cei 19 milioane din catastifele UE, suntem mai puțini cam cu 2 milioane, cel puțin, avem de fapt 32000 USD per capita la puterea de cumpărare. Suntem pe locul 3 în UE din punctul de vedere al creșterii economice pe perioada 2010 - 2019, doar Lituania și Irlanda au crescut mai mult. De la 44% din media UE în 2007 am ajuns la 73% oficial și am trecut de 75% de fapt.

Avem o economie de rahat, o altă marotă a negativismului național. Zău? Păi să vedem cât de eficientă e economia românească? Există un criteriu obiectiv, cantitatea de energie consumată ca să faci un dolar de PIB, cu căt bagi mai puțină energie cu atât ești mai eficient. Câtă energie se bagă pentru a obține 15 dolari în PIB? La nivel mondial 0.114 koe (kilograme echivalent petrol) - noi avem 0.66 deci suntem de două ori mai eficienți decât media, pe locul 3 în UE, economie de rahat, da? Vă recomand să vedeți și evoluția, cum în 30 de ani am ajuns de 4 ori mai eficienți.

În ciuda tuturor dramelor existențiale pe care de fapt nu le avem, din punct de vedere economic România nu a stat niciodată mai bine.

Dar, să punem întrebarea obișnuită, de ce merge România prost? Avem răspunsurile standard, din cauza corupției, suntem o colonie, ambele false, ambele adevărate. Corupție există peste tot, Italia a avut la un moment dat o treime din Parlament anchetată penal, suntem departe de așa ceva, colonie, necolonie dar în încă zece ani ajungem la media europeană ca putere de cumpărare.

De ce merge România prost? Pentru că vedem partea goală a paharului, nimic nu ne mulțumește, avem o neîncredere patologică unii în alții. Suntem intoleranți și extremiști, vedem în negru și alb, ne lipsește dialogul, toleranța înseamnă slăbiciune, dacă nu-l sugrumi pe celălalt pentru că nu e de acord cu tine înseamnă că ești prost, politicienii mei sunt albi ca laptele, ai tăi ca smoala. Ne divizăm pe orice subiect, nu putem discuta decât în contradictoriu sau în total acord, nu putem să discutăm constructiv, să ajungem la un compromis, la noi totul trebuie să se termine cu un învingător și un învins, dacă te retragi dintr-o luptă inutilă ești considerat fricos. Ăștia suntem, de asta merge România prost, și știu că nu sunteți de acord cu mine.

Problema noastră e analfabetismul funcțional de 40%, analfabetismul matematic și mai mare, lipsa mâinii de lucru calificate - sistemul de educație care nu te învață să gândești cu capul tău doar să urmezi clișeele majorității, în marea lor majoritate false, 37% din români iau de bune știrile false, următorii sunt pe la 15%.

Mai vreți probleme reale? Agricultura de subzistență și sărăcia din zona rurală.

Aș mai avea una, dar se rezolvă repede, autostrada spre Moldova, centura Bucureștiului și Pitești - Sibiu, de data asta are UE nevoie de ele, economic și strategic, asta o să facă din portul Constanța un loc important pentru UE, în 2030 suntem în preajma mediei europene.

V-am spus de bine și v-am spus de rău, nu suntem nici Grădina Maicii Domnului, nici talpa iadului, suntem o țară mediocră plină de cei care privesc partea goală a paharului. Hai că putem să-i batem pe ăia din Mississippi :)!

Read more

Opus nr. 689 - Articol în Adevǎrul: „Nu vreau să am stil”. Pictorul care a creat aproape 80 de lumi imposibile în zece luni: „Încerc un realism al imposibilului cotidian”

Opus nr. 689 - Articol în Adevǎrul: „Nu vreau să am stil”. Pictorul care a creat aproape 80 de lumi imposibile în zece luni: „Încerc un realism al imposibilului cotidian”

Am dat un interviu în publicația “Adevǎrul” şi zic cǎ a ieşit bine.  Un urs polar îmbrăcat pentru un meci de tenis lovește un craniu pe post de minge. Într-un alt colț al pânzei, un înger cu o singură aripă fumează, aparent indiferent, lângă avionul care transportă sufletele spre

By Liviu Alexa
Opus nr. 688 - Roşu, galben şi dezastru. Terenul primarului din Alba-Iulia, la zece metri de parcul edificat de primarul din Alba-Iulia. Orange Romania are ca şef un gangster cu cǎciulǎ de pǎr

Opus nr. 688 - Roşu, galben şi dezastru. Terenul primarului din Alba-Iulia, la zece metri de parcul edificat de primarul din Alba-Iulia. Orange Romania are ca şef un gangster cu cǎciulǎ de pǎr

de Liviu Alexa E festival de părerisme, pe televiziuni și pe Facebook. Am ajuns să-i văd pe Traian Băsescu sau pe Cristian Tudor Popescu deplângând arestarea preventivă pe 30 de zile a lui Călin Georgescu. Aceste personaje urât mirositoare încă au aderență la public. Și n-au nicio rușine

By Liviu Alexa