Eugenia

Într-o dimineață însorită de mai, m-am uitat câteva minute, de pe banca unui parc, la grupul de puștani care bătea o beșică dezumflată între blocuri, la garaje. Aproape că uitasem această imagine, părea c-a dispărut odată cu anii `90. Privindu-i, pentru o clipă am simțit că-s împăcat cu toată lumea, că întreaga umanitate e concentrată în pasiunea cu care încearcă să strecoare mingea prin poarta imaginară dintre doi bolțari. După meci, un băiat care purta tricoul lui Poli a scos din rucsac câteva eugenii și le-a împărțit coechipierilor. Obișnuit fiind cu tineri care beau Hell, strâmbă din nas la gem de prune sau poartă tricouri cu PSG, această imagine m-a transpus, printr-o gaură de vierme, într-o altă epocă, așa că m-am concentrat puțin asupra produsului care a devenit substantiv comun fără să beneficieze de vreun brand management special.

Așadar, Eugenia, desertul preferat al pionierilor, savurată ritualic în fiecare pauză mare după sandviciul cu cârnați de casă sau parizer rozaliu de Comtim, era o constantă iconică a Epocii de Aur. Un surogat banal, dulceag și accesibil, un elogiu adus simplității.

Eugenia era, de asemenea, fata aceea din clasa alăturată, căreia îi plăcea de tine și cu care comunicai, nesimțit fiind, în lipsă de Prinzen Rolle, Hanuta sau Knoppers. Era bună atunci când venea să te vadă cum tragi pe maidan în artexul belit contra celor din a VI-a B, când le arătai dulăilor hăhăiți din clasă bilețelele naive scrise de ea cu cerneală roșie, când pregătea sandviciuri cu salam de vară, brânză rasă și castraveți murați pentu micile reuniuni la sfârșit de trimestru, când te lăsa să copiezi tema la matematică înainte de oră, dar nu și atunci când îți imaginai marile aventuri în care urma să plonjezi alături de Brooke Shields sau Kim Basinger pe o insulă din Caraibe. Ele erau măsura valorii și așteptărilor tale, nu o pișpirică în uniformă comunistă, cu cordeluță și codițe.

Dar, după ani și ani, când derulezi singura casetă BASF care ți-a mai rămas din marea colecție de odinioară, îți dai seama că nici măcar Eugenia dintr-a V-a nu ți-a rămas fidelă. Chiar dacă și-a schimbat între timp garderoba și gusturile, din ea au mușcat fără milă toți proletarii tranziției. Din alimentara cu o cameră s-a mutat în duplexul unui supermarket și așteaptă cuminte, ca un motto al pasivității dintr-un caiet de amintiri, s-o înghită sacii negri ai reciclării.

Noroc că încă mai există băieți care iubesc sincer fotbalul și țin cu Poli, indiferent prin ce prăpastii își duce veacul.