Gheorghe Flutur sparge din bani publici aproape 100 000 de euro pe avocatul Valeriu Stoica pentru procese pe care chiar baronul le-a declanșat

Share
Gheorghe Flutur sparge din bani publici aproape 100 000 de euro pe avocatul Valeriu Stoica pentru procese pe care chiar baronul le-a declanșat
Screenshot 2022-07-25 at 12.04.20

Nesimțirea baronului penelist Ghiță Flutur, șeful Consiliului Județean Suceava, e intrigantă, căci Flutur reușește, pe lângă faptul că a supraviețuit penalilor din PDL, să și prospere politic, ba chiar să aibă un cuvânt greu de spus în PNL-ul condus de Nicolae Ciucă, cel care îi numește pe bandă rulantă lui Flutur oameni de casă în poziții cheie în ministere și în firmele de stat suculente.

În județ nici nu are sens să povestim cât de discreționar își exercită autoritatea. Doar că, recent, i s-a întâmplat o nasoală. O societate de construcții de drumuri cu reputație impecabilă pe zona Bucovinei, Autotehnorom, și care avea în derulare contracte câștigate în urmă unor licitații corecte a fost constant hărțuită de vicepreședintele CJ Suceava, Cristinel Crețu, pentru că patronul ei nu voia, domnule, să miște "din urechi" și să dea șpagă mâinii drepte a lui Flutur. Că doar nu credeți că Cristinel Crețu s-a apucat de șantajat de capul lui oamenii de afaceri suceveni. Patronul Autotehnorom, Vasile Rîpan, nu a mai suportat presiunea și s-a autodenuntat procurorilor. Hehe, nu celor suceveni, că acolo ar fi râs aia de el în față, ci celor de la DNA Cluj, care l-au ascultat și l-au ajutat să facă un flagrant de toată frumusețea, care a bubuit acum câteva luni, mâna dreaptă a lui Flutur fiind prins cum lua mită de 40 000 de euro. Nasol.

Și mai nasol e că, în ciuda eforturilor disperate ale lui Flutur de a-l scăpa pe Cristinel Crețu de arest, asta însemnând că a încercat să găsească breșe în Justiție, judecătorii i-au dat flit și l-au păstrat la murat pe sclavul lui Flutur, fără să îi permită arestul la domiciliu sau controlul judiciar.

Asta înseamnă, în primul rând, că procurorii se așteaptă că Cristinel Crețu să cedeze și să recunoască el însuși cui trebuia să îi ducă șpagă, și în al doilea rând, mai înseamnă că există o forță mai puternică decât pilele politice ale baronului Flutur care nu se mulțumesc doar cu deznodământul simplu al trimiterii în judecată a unui simplu sclav politic, ci că vor capul baronului mare.

Cu tot rahatul în ograda sa, Flutur tot nu înțelege că e groasă.

Recent, Flutur a aprobat încă o gogonată: Consiliul Județean Suceava va cheltui 450.000 de lei pentru avocați în procesele care l-au băgat la închisoare pe fostul vicepreședinte Cristinel Crețu și declanșate chiar de Flutur.

Dosarele respective au fost întocmite în urma plângerilor formulate de firmele de construcții Autotehnorom și asociații în cazul contractului de lucrări pentru axa rutieră Suceava-Iași, în care a fost “săltat” de DNA pentru trafic de influență și luare de mită fostul vicepreședinte Cristinel Crețu.

Culmea, CJ Suceava dispune de o grămadă de juriști, dar “asupra acestora este exercitată o presiune mare, având în vedere numărul avocaților angajați în aceste cauze”, după cum menționează un raport al instituției.

Practic, bugetul Consiliului Județean Suceava este la cheremul lui Flutur, ca și cum ar fi conturi personale.

Și mai interesant este unde merge suta de mii de euro.

În ultimii ani, serviciile juridice de consultanță, asistență și reprezentare ale CJ Suceava în instanță au fost încheiate cu Societatea Civilă de Avocați Stoica&Asociații din București, condusă de Valeriu Stoica, fost ministru al Justiției și apropiat al șefului liberal al CJ Suceava, Gheorghe Flutur.

Și aici e un schepsis: Stoica și-a construit o reputație perversă în piața de avocatură, mințind clienții că ar avea un avantaj moral în față oricărui judecător din România, de vreme ce el a fost cel care, pe când era ministrul Justiției, a mărit substanțial salariile magistraților, de au ajuns să ia mii de euro pe lună, și, deci, judecătorimea i-ar fi profund și mereu recunoscătoare.

De văzut cum vor arăta în final sentințele în aceste procese.

Read more

Opus nr. 613 - AnimaWings e viitorul wizzair românesc, ba chiar, poate, noul TAROM. Un tehnocrat la Victoria va duce AUR la 60% în 2028. Plagiatorii din muzica româneascǎ.

Opus nr. 613 - AnimaWings e viitorul wizzair românesc, ba chiar, poate, noul TAROM. Un tehnocrat la Victoria va duce AUR la 60% în 2028. Plagiatorii din muzica româneascǎ.

Analiza celei mai discrete şi interesante mutări de business din România ultimului deceniu de Liviu Alexa La sfârșitul lui aprilie 2026, într-o sală de la sediul central AnimaWings din București, s-a semnat un acord care a fost relatat pe canalele economice cu temperatura unei știri oarecare: trei investitori instituționali români

By Liviu Alexa
Opus nr. 598 - Mizeria EMagic a mai distrus un concert - Metallica. Mitul salvatorului ne-a fost servit în diferite rețete cu cǎcat de-a lungul istoriei acestei țǎri mereu în reconstrucție

Opus nr. 598 - Mizeria EMagic a mai distrus un concert - Metallica. Mitul salvatorului ne-a fost servit în diferite rețete cu cǎcat de-a lungul istoriei acestei țǎri mereu în reconstrucție

Mii de români se plâng pe rețelele de socializare că nu au putut intra la concertul Metallica, deși și-au cumpărat bilete de la reselleri cu reputație internațională foarte bună. Ce s-a întâmplat? O mizerie. Cine a pus-o la cale? Împuțita asta de jos se numește Laura Coroianu și îi voi

By Liviu Alexa