Opus nr. 558 - Duminica târzie în care ne întrebǎm cum miroase, cum sunǎ, cum se citeşte şi cum se face magia. Sancta simplicitas?

Am lansat azi ediție nouǎ Gizǎs Craist - un newsletter unic în România, cu știri ciudate, dar adevărate: un boschetar a murit dupǎ ce a fǎcut sex cu un câine. Nu e banc.

Dacă plătești pe un an de zile abonamentul Strict Secret, newsletterul nr. 1 în România, adicǎ doar 350 de lei, primești ceva și mai grozav: un abonament de acces gratuit pe un an a Gizǎs Craist, și tot gratuit cărțile mele cu transport inclus!

dǎ click pe boxul rosu, alegi plata de 72 usd pe un an şi marți ai cǎrțile!

Azi, despre magie. E cam searǎ, asta e. Magicǎ sǎ fie.

Link aici

Magia naivitǎții

Am fost naiv. Sunt naiv. Am încă nişte colțuri ale sufletului pe care nu le-am pavat cu cinism din lipsǎ de timp şi suferințe. Poate cǎ ǎsta e ultimul lucru care mă mai ține întreg.

Mă uit la copilul meu și îl invidiez pentru ceva ce nu știu că are, pentru capacitatea de a crede că totul va fi bine, că oamenii sunt buni, că mâine va fi mai frumos decât azi, poate chiar mult soare. 

Io am pierdut asta treptat, fără să observ, ca părul care mi s-a argintit, deşi eu cred cǎ mai am 20 de ani.

Nu știu exact când s-a întâmplat. Nu, prieteni, nu a fost doar un moment, ci o erodare continuǎ: azi o dezamăgire, ieri o minciună descoperită, miercuri un om care s-a dovedit altceva decât părea – toate au luat câte un strat din derma de naivitate cu care m-am născut. 

1. Memento zbori

de Liviu Alexa

să știți

că și aripile celor mai albi îngeri

vor rămâne într-o zi fără portanță

și joaca celui mai copil dintre noi se va frânge de un perete ascuțit

și sărutul cel mai sărat va deveni amar când buzele nu vor mai putea da din pene

aripile folosesc zborului doar când e vânt

iar vântul e rar

ultima oară când zburăm e exact când e ultimul fum.

să nu uitați asta. Viața nu are alfabet.

2.Un numar grozav de magie.

3. Lamentația narcisei

Ador The Cranberries. Adolescența mea a fost despre a avea grijă de părinții mei, am muncit în loc să am bufeuri hormonale. Iar Dolores O’Riordan mi-a împlinit nevoia de rebeliune. A fost supapa mea.

„Daffodil Lament” este considerată una dintre compozițiile majore ale trupei. Grea piesǎ, cu structura atipică: începe ca o baladă lentă, introspectivă, dominată de vocea lui Dolores O’Riordan, apoi evoluează gradual spre o secțiune intensă, aproape de catharsis, despre despărțire, iluzia reconcilierii și fragilitatea emoțională. 

Are șase minute și jumătate, dar, pliz, aveți răbdare, dați tare și intrați în magie.

4.Magia întunecimii de suflet

Vergvoktre este un artist rus ciudat, cunoscut pentru ilustrațiile sale tulburătoare realizate în cerneală și pictură, reprezentând peisaje infernale, figuri fantomatice și un suprarealism neliniștitor. 

Își menține în mod deliberat anonimatul („rus, bărbat, adult” este tot ce zice despre el).

Lucrările sale apar pe coperți de albume metal (de exemplu, „Θανατος αιωνιος”, „Warped Existence”) și prezintă compoziții ambigue, deranjante, care evocă teamă fără a oferi explicații — a respins mereu interviurile considerându-le „inutile”.

5. Magia lui Nichituş

Către Galateea

de Nichita Stǎnescu

Îţi ştiu toate timpurile, toate mişcările, toate parfumurile
şi umbra ta, şi tăcerile tale, şi sânul tău
ce cutremur au şi ce culoare anume,
şi mersul tău, şi melancolia ta, şi inelul tău, și secunda
şi nu mai am răbdare şi genunchiul mi-l pun în pietre
şi mă rog de tine,
naşte-mă.

Ştiu tot ce e mai departe de tine,
atât de departe, încât nu mai există aproape -
după-amiază, după-orizontul, dincolo-de-marea..
şi tot ce e dincolo de ele,
şi atât de departe, încât nu mai are nici nume.

De aceea-mi îndoi genunchiul şi-l pun
pe genunchiul pietrelor, care-l îngână.
Şi mă rog de tine,
naşte-mă.

Ştiu tot ceea ce tu nu ştii niciodată, din tine.
Bătaia inimii care urmează bătăii ce-o auzi,
sfârşitul cuvântului a cărui prima silabă tocmai o spui
copacii - umbre de lemn ale vinelor tale,
râurile - mişcătoare umbre ale sângelui tău,
şi pietrele, pietrele - umbre de piatră ale genunchiului meu,
pe care mi-i plec în faţa ta şi mă rog de tine,
naşte-mă. Naşte-mă.

6.Magia unui mizilic

Curajos să faci ayran din lapte de bivoliță. Curajos ești și dacă îl iei cu tine din Mega Image, unde există o grămadă de căcăcele senzaționale, misterioase, pe care ăștia nu și le știu promova cum face Lidl. Vă zic, merită încercat.

7.Magia unui dans

8.Magia naivitǎții

Am fost naiv. Sunt naiv. Am încă nişte colțuri ale sufletului pe care nu le-am pavat cu cinism din lipsǎ de timp şi suferințe. Poate cǎ ǎsta e ultimul lucru care mă mai ține întreg.

Mă uit la copilul meu și îl invidiez pentru ceva ce nu știu că are, pentru capacitatea de a crede că totul va fi bine, că oamenii sunt buni, că mâine va fi mai frumos decât azi, poate chiar mult soare. 

Io am pierdut asta treptat, fără să observ, ca părul care mi s-a argintit, deşi eu cred cǎ mai am 20 de ani.

Nu știu exact când s-a întâmplat. Nu, prieteni, nu a fost doar un moment, ci o erodare continuǎ: azi o dezamăgire, ieri o minciună descoperită, miercuri un om care s-a dovedit altceva decât părea – toate au luat câte un strat din derma de naivitate cu care m-am născut. 

Spre deosebire de epidermǎ, naivitatea nu creşte la loc. Cicatricile ce aratǎ urmele de naivitate se transformǎ în prudență, scepticism sau îndoială permanentă. Lucruri “utile” sau “mature”, care te feresc de rău, dar care te feresc și de bine. 

E obositor să fii mereu în gardă, mereu sceptic, mereu în așteptarea dezamăgirii. Dar alternativa e și mai rea, prieteni: să fii rănit. Să crezi și să fii trădat, să te deschizi și să fii distrus. 

Been there, done that, fuck it! 

Naivitatea ar fi trebuit sǎ fi rǎmas o valoare, o formă de curaj.

Existǎ o magie în naivitate pe care o înțelegi doar când o pierzi. Magia de a trăi în prezent, fără grija constantă pentru ce ar putea merge rău. 

Magia de a iubi fără să te protejezi, de a da fără să calculezi ce primești înapoi, de a crede fără să ceri dovezi. 

E ultimul meu hobby: sǎ redevin naiv.

Mi-am jurat că nu voi mai fi naiv și vreau să îmi calc jurământul.

Acel jurământ de a nu mai fi naiv a fost el însuși o naivitate – naivitatea de a crede că poți controla viața, că poți evita durerea, că prudența te poate feri de rău. Nu te ferește. Doar te ferește de bine în același timp. Doar transformă viața dintr-o aventură într-un exercițiu de management al riscului.

Asta e maturitatea adevărată – nu să devii cinic, ci să treci prin cinism și să ieși de partea cealaltă, haha, mai naiv.

Am fost naiv. Și acum, încet, cu mâna tremurândă și cu inima încă acoperită de temeri, încerc s-o recâștig. Nu vreau naivitatea copilului care nu știe că lumea poate fi rea. Ci naivitatea adultului care știe și alege totuși să creadă. 

E mai greu așa. E mai curajos. Dar e viața care merită aşa trăită.

9. Magia unui box cu cigars

Am primit asta la vernisaj de la prietenii mei. Muamǎǎǎǎ, ce bun!

10.Magia unui ungur îmblǎnit

Zoli a fost îmbufnat de dimineață, fiindcă l-am ciondănit. Mi-a mâncat pastilele cu coama leului. Nu știam de ce căcat e tot mai deștept în ultima vreme și eu tot mai prost. Păi, de aia!

11.Magia unui risc olfactiv uitat pe un raft din prǎfuitul Sephora. Când focul devine lichid

A fost un blind buy, fac des din astea, m-a atras solitudinea cutiei, cumva uitată de timp. Kagari însă nu e chiar un rahat, doar că, aidoma celor de la Zadig & Voltaire, a ales calea mai comercială și pierde mult cu asta. Când stai în Sephora, nu mai ai aer de Hermessence.

Cum e Annayake de la casa Kagari?

Uită de „prospețimea oceanului” sau de citricele alea cuminți pe care le poartă toată lumea la birou. Annayake de la Kagari nu e parfumul cu care vrei să fii plăcut de toată lumea; e parfumul cu care te miroşi tu pe tine.

În japoneză, Kagari înseamnă „foc de veghe” sau „torță”. Și exact așa se simte pe piele. Nu explodează vulgar, ci arde mocnit. Te arde.

Imaginează-ți mirosul de după o seară târzie, când focul de tabără s-a transformat în jar. E acel amestec de fum cald, lemn uscat și condimente care îți intră în haine. Începe puțin înțepător cu chimen și nucșoară, dar nu genul alimentar, ci genul pământiu, aspru. Apoi, se așază greu, într-o zonă de piele tăbăcită și vetiver afumat.

E un parfum cu temperatură, chiar fierbinte.

Nu e „sexy” în sensul de club, io oricum nu ştiu, cǎ nu am fost niciodatǎ în cluburi. 

I-un parfum pentru cei care preferă umbrele și fumul, nu reflectoarele.

12.Magia vindecǎtoare a spațiilor

13.Magia râsului nebun

Când vreau să râd pur și simplu, îmi pun filmulețele cu Rod Hull. Nu știe nimeni cine e în România, l-au uitat și în UK.

A fost un special. Un ratat special, un entertainer britanic devenit celebru în anii ’70 alături de Emu, o păpușă de tip pasăre pe care o manevra ca și cum ar fi fost complet scăpată de sub control.

Muriți de râs dacă vă uitați la clipurile rămase cu el.

Emu nu vorbea niciodată, dar era agresiv, haotic și imprevizibil, ataca invitați, răsturna decoruri și crea momente de televiziune greu de uitat.

Momentul lor cel mai cunoscut a fost apariția la emisiunea lui Michael Parkinson, unde Emu l-a atacat pe prezentator, transformând interviul într-un haos total. Dar nu e singurul haos creat.

Hull a susținut mereu că Emu are propria personalitate și și-a construit întreaga carieră pe această relație tensionată dintre om și păpușă.

Rod Hull a murit în 1999, după ce a căzut de pe acoperișul casei sale în timp ce încerca să regleze antena TV ca să se uite la un meci de fotbal; trăia deja ca un boschetar, undeva într-un soi de cort la periferia orașului.

Emu a rămas una dintre cele mai bizare și memorabile creații ale televiziunii britanice.