Opus nr. 601 - Ziua neschimbǎrii. O perspectivǎ a unui Geamǎn pur.
Astăzi, să discutăm și despre neschimbare, de ce e bună când lucrurile sunt așezate.
Dar… pânǎ atunci…
Am lansat azi ediție nouǎ Gizǎs Craist - un newsletter unic în România, cu știri ciudate, dar adevărate:
trafic cu furnici la 200 de parai bucata, o tipǎ a facut sex cu doi frati gemeni la intervale diferite si acum nu stie cine e tatal, Bangladej baga crocodili in apele de granita sa stopeze migratia.
Dacă plătești pe un an de zile abonamentul Strict Secret, newsletterul nr. 1 în România, adicǎ doar 350 de lei, primești ceva și mai grozav: un abonament de acces gratuit pe un an a Gizǎs Craist, și tot gratuit cărțile mele cu transport inclus!
Dar stai, facem ca la teleshopping, dacǎ te abonezi pe un an, primeşti tot gratuit, pachetul artistic de cǎrți de joc Filcǎi!
dǎ click pe boxul albastru, alegi plata de 72 usd pe un an şi marți ai cadoul!
1.Ridicǎ-te, Alexa, te cheamǎ garaju’!
Ideea temei pentru duminica asta mi-a venit sâmbătă dimineața când, după FIX 110 zile de stres mental și fizic „cauzate” de două expoziții personale, muncă în paralel, viață socială și alte angarale, aș fi putut să stau să o frec boierește în pat, căci undeva la cincizeci și ceva de cărți cumpărate în tot acest răstimp, pentru care am un maxim interes, mă așteptau tăind cu reproș. E acea lene mișto în care știi că nu mai ai de învățat pentru sesiune sau extemporalul de luni, în care poți face o cafea și să privești la un meci de snooker până te prinde iar ațipeala.
Căcat, mi-am zis, NU! Aveam o pânză goală în garaj și parcă simțeam un sevraj fizic, un soi de dor responsabil, așa că m-am ridicat din patul excelent pe care îl am și m-am reapucat de treabă.
De ce să schimb ce mi-a plăcut să fac?
Dar semnele neschimbării au venit pe tot parcursul zilei.
2.Semnul neschimbǎrii lui Marin Sorescu
De ce să schimb cititul de poezii? Citesc mereu poezie. Și când deschid un volum de Sorescu, încă un semn divin pentru neschimbare. Doamne!
3.Neschimbându-l pe Tavi
Am fi putut să o frecăm la amiază în casă, dar Clujul e ca un Oslo mai sumbru: când vezi soare, e atât de rar asta, în aprilie, că fugi repede la o terasă.
Sâmbătă, la terasă, nimic nu se poate schimba: tot cu Octavian Hoandră e cel mai bine. Am băut un ristretto, o apă plată, am fumat un Camel fără filtru american și Ștefan a mai halit o înghețată.
De ce să-l schimbăm pe Tavi cu altcineva, cu cineva plicticos, cu cineva care n-are suflet sau nu știe sensul prieteniei?
4.De ce sǎ nu mai cumpǎr cǎrți?
Văzusem duminică dimineața, pe contul de Facebook al lui Dan Andronic, anunțul apariției noului său volum și m-a intrigat coperta, care e foarte, foarte mișto. După titlu, mi-am dat seama că e o carte despre istoria României; eram curios ce și cum, dar m-am luat cu altele.
Apoi am ajuns în Cărturești — de ce să nu cumpăr și duminică două-trei cărți?! — și am văzut iar volumul. Haha, Dane, pe bune, vezi că era ultimul în magazinul de la Vivo Cluj, zi-le alora să reîmprospăteze stocul.
Al doilea apoi a fost când l-am felicitat pe Dan pe WhatsApp pentru coperta genială. Eu chiar cred că trebuie să ai mereu coperte catchy dacă vrei să convingi, mai ales la ce oferte variate de carte sunt. Și i-am spus lui Dan Andronic că o s-o citesc sigur la mijlocul lui mai, că-s un pic obosit și am și altele pe răboj.
Dar nu m-am ținut de cuvânt. Am și început-o. Mai ales când Florian Bichir l-a „pictat” așa de mișto pe Dan în cuvântul înainte, scriind despre „povara unui istoric pierdut în presă”. Așa e, Dan e istoric „la bază” și ce mișto e că revine, la maturitate, cu maturitate la istoria României.
Scriu cronica musai, numai să o gat.
Cumpǎrați cartea de AICI - pentru orice autor e o bucurie adevărată să știe că oamenii îl respectă și îi respectă munca prin achiziție reală, cu bani, nu cu like și share, restul e bla bla!
5.Despre neschimbare. O perspectivǎ a unui Geamǎn pur.
Trăim într-o epocă în care schimbarea a devenit religie. Trebuie să te reinventezi, să ieși din zona de confort, să pivotezi, să te adaptezi, să evoluezi, să nu stagnezi.
Cred sincer că, atunci când simți că ai devenit hamster în viața ta, trebuie să faci o schimbare, dar să nu devină o obsesie schimbatul de identitate morală sau profesională sau maritală sau socială.
Cărțile de dezvoltare personală îți spun că dacă nu te schimbi, mori. Conferințele TED îți spun că schimbarea e singura constantă. LinkedIn-ul e plin de oameni care și-au schimbat cariera la 40 de ani și acum sunt fericiți și vor să-ți spună și ție cum s-o faci. Totul în jurul nostru urlă: schimbă-te, schimbă-te, schimbă-te.
Da’ şi neschimbarea are virtuțile ei. Azi, eu voi scrie despre valoarea continuității, o temǎ care nu e sexy, nu se vinde, nu generează click-uri. Dar e la fel de importantǎ – poate mai importantǎ – decât schimbarea despre care toată lumea vorbește.
Pentru că există un moment în viață când…
Nu schimbam nici asta. Daca ti-a fost dor de mine, atunci scoate 6 dolari pe luna si intra in comunitatea abonatilor platitori.
… lucrurile se așază. Nu vorbesc despre resemnare sau lene sau frică de nou, ci despre recunoașterea faptului că ai ajuns undeva bine și că a rămâne acolo e o alegere la fel de validă ca a pleca. E despre înțelepciunea de a ști când să te oprești din căutat.
Problema cu cultul schimbării e că presupune implicit că unde ești acum nu e suficient, cǎ trebe să fii mereu în drum spre altceva, că prezentul e doar o stație intermediară, că satisfacția a ceea ce ai e o formă de mediocritate.
Dar gândește-te puțin, dacă tot timpul fugi spre ceva, când ajungi să te bucuri de ce ai? Dacă fiecare destinație devine imediat punct de plecare pentru următoarea călătorie, când te oprești să respiri?
Sunt din zodia Gemeni, un Geamǎn pur, si tocmai sunt asaltat pe Tik Tok de astrologi care imi zic ca Uranus a intrat in casa mea cu nu stiu ce conjunctie ce nu a mai fost de 85 de ani si ca urmeaza pentru Gemeni sapte ani de ascensiune enorma, chiar cu schimbari radicale de profesie sau fel de a fi.
O sa devin cel mai tare pictor din Estul Europei? Poate, dar nu vreau sa schimb jurnalismul de investigatii pe pictura, ci vreau sa le duc in paralel. Fiindca pot. Sunt asezat in presa, de ce sa schimb? Acum construiesc inca o mantie profesionala in arta. Dar nu vreau schimbari cretine, nici chiar daca zice nenea Uranus.
Am petrecut ani buni alergând după următorul proiect, dupǎ următoarea realizare, şi fiecare treaptă, odată atinsă, își pierdea instant farmecul și devenea banală, normală, insuficientă.
Io credeam că problema e că nu am ajuns destul de sus, dar azi înțeleg că problema realǎ era că nu știam să mă opresc. Nu știam să spun: aici e bine, aici rămân, de aici construiesc.
Neschimbarea, când vine din locul potrivit, e un succes.
E capacitatea de a privi în jur și de a spune: da, asta e viața pe care o vreau, și nu o voi sacrifica pentru promisiunea vagă a unei vieți mai bune care poate vine sau poate nu.
Ce fel de succes e ăla care nu îți dă niciodată pace?
Vreau un succes domol, care să nu mă bântuie. Și cred că îl am.
Oamenii vorbesc despre schimbare ca și cum ar fi gratuită. Nu e, fiecare schimbare majoră are un cost - uneori costul merită, alteori, nu.
Când lucrurile sunt așezate – când ai un loc de muncă care te respectă și pe care îl respecți, când ai o rutină care se susține, când te trezești dimineața fără greutate în piept – atunci neschimbarea nu e lașitate.
Once again, nu înseamnă că schimbarea e rea. Evident că nu. Uneori schimbarea e necesară, vitală, salvatoare. Uneori trebuie să pleci, să te rupi, să o iei de la capăt.
Dar cred că decizia de a (te) schimba și decizia de a nu (te) schimba merită aceeași atenție, în funcție de context.
Io am ajuns într-un punct în care multe lucruri din viața mea sunt așezate. Nu toate – dar multe. M-am obișnuit că nu voi bifa toate „dezideratele”, ba chiar m-am obișnuit cu ideea că, deși mă credeam un fante tânăr, trebuie în curând să port ochelari.
Nu mai sacrific stabilitatea pentru fiecare idee nouă care îmi trece prin cap sau pentru fiecare oportunitate care pare strălucitoare de la distanță.
Toată viața am încercat să-mi găsesc locul „potrivit”, dar „locul” cel mai important pentru un Geamăn e în interior. Când mi-am dat seama de asta, am prins și curajul să rămân în el.
6.INXS zice la fel
7.Geniala Clara Ohde
Clara Ohde este o artistă argentiniană, designer industrial și educator din La Plata, Buenos Aires.
Am descoperit-o recent, cu o abordare artistică inedită, și mi-am zis să v-o prezint.
Ohde a studiat Design Industrial la Universitatea Națională din La Plata (UNLP) între 2015 și 2021, unde în prezent lucrează ca profesor, predând Ergonomie și Design.
Ea își descrie formarea în design nu doar ca pe o profesie, ci ca pe „lentila prin care văd lumea”. Această abordare analitică, dar în același timp profund tactilă, îi definește practica artistică, care face legătura între meșteșugul tradițional și lumea digitală.
8.Nu schimb nici asta!
Eau d’Orange Verte de la Hermès este unul dintre acele parfumuri care nu încearcă să seducă în mod clasic, ci să dea o stare. Lansat în 1979 și creat de Françoise Caron, a devenit rapid o semnătură olfactivă a casei Hermès, tocmai pentru că refuză opulența și merge pe o eleganță aerisită, aproape ascetică.
Este un parfum „inexplicabil”, chiar trebuie să-l miroși ca să-l „înțelegi”, atât e de perfect și de special și de clasic. Miroase a coajă de portocală verde strânsă între degete. Dar e mai mult de atât.
E o prospețime care nu e dulce, ci tăioasă și curată, ca o dimineață rece în care aerul îți limpezește mintea. Nu e genul de parfum care „îmbracă” purtătorul, ci mai degrabă îl dezvelește, îl face mai lucid. Pe măsură ce evoluează, apar note verzi, ușor ierboase, cu accente de mentă și un fond discret lemnos, care stabilizează compoziția fără să o îngreuneze.
Rămăsesem fără el și l-am descoperit într-un duty free, la promoție. Puteam să iau altceva, mai „nou”.
Nu, nu schimb nici asta.
9.Ceva amuzant
10.Doar la individul ǎsta i-am schimbat marca la pliculețe. Pare-se cǎ nu îi convine
11.Ultima etapă a procesului de restaurare a pardoselii „Sălii Cavalerilor” din Castelul Corvinilor
Foarte tare!
Nu mai puțin de 7969 de plăci ceramice vor fi folosite în acest proces, ele fiind realizate manual, după aceleași metode de aceeași companie din Ungaria care a asigurat, în urmă cu mai bine de 130 de ani, piese decorative, în special plăci ceramice, pentru refacerea mai multor componente ale obiectivului amintit, acțiune derulată între 1868 și 1917,
