Opus nr. 607 - 288 de veterani mai are țara şi Bolojan şi-a bǎtut joc de ei. Grindeanu, ipocritul. Taxa pe uterul nefolosit. Apus pe Marte.

Un sfertodoct ce trage de ultimele ciordeli înainte de a pleca. Bǎ, dar nici nu poate vorbi, nene

Ultima emisiune la TVR a fost jaleeee…

Sorin Grindeanu, un ipocrit penibil şi gângav

Cel mai insuportabil lucru la un politician de top e ipocrizia. Cel puțin pentru mine, e de netrecut.

Grindeanu e o șopârlă ce s-a strecurat cu protecția securicilor până la vârful partidului și azi ține lecții de onoare Bolojanului, despre care știți ce părere am. Dar, bă, când tu știi cât căcat ai mâncat în 2017, refuzând să îți dai demisia din funcția de premier de a fost nevoit PSD să se rușineze public și să îți organizeze o moțiune de cenzură ca să te trântească afară, de ce vii acuma să vorbești despre demisia lui Bolojan? Taci drecu’!

Ultimii 288 de veterani ai României batjocoriți de BOUlojan

de Dan Selaru

România mai are 288 de veterani de război și 8 văduve de război, adică 296 de oameni, acestora le-a fost tăiat ajutorul de încălzire de 300 de lei anual, sumă de 88.800 RON, se cheamă „reformă”.

Asta nu e decât răutate în formă pură, nu există o justificare umană pentru asta, nu știu pe cineva care mai are o urmă de umanitate să poată susține o asemenea măsură, dar există fanatici care o fac și pot să susțină o asemenea aberație.

Dacă asta înseamnă reforma lui Bolojan, am eu metode mai simple și mai eficiente:

• împușcarea pensionarilor;
• închiderea spitalelor și exportul la kilogram a personalului medical;
• eliminarea sistemului de educație;
• fumăritul, văcăritul și alte impozite fanariote, mai am idei.
• introducerea clăcii la stat, 120 de zile;

Sunt sigur că reduc deficitul, dacă nu știți, ultima e în vigoare, doar că acolo mai e CAS și CASS care nu intră direct în buget, după reforma mea intră.

Ca să vezi dacă o metodă e bună o duci la extrem, exact asta am făcut eu, că de aia suntem unde suntem, că nu mai există cale de mijloc și nimeni cu bun simț și nițică rațiune nu intră în politică, și cine intră e eliminat.

Am apǎrut într-o publicație de nișă, dar importantă, din Los Angeles

Pentru cei interesati de abordare, aici articolul original si aici traducerea:

Am crezut cǎ e o glumǎ, dar nu e :(

Circulă asta ca reclamă sponsorizată pe Facebook și mă gândeam cât de jos te poți duce ca să vinzi un produs. Proștii ăștia se duc foarte jos. De ce sunt proști cu spume? Păi, ei se intitulează Camara Dacică, hahaha, dar cuvântul „pizdă” are origini extrem de slavone…

Apus pe Marte

Datorită imaginilor surprinse de roboțelul ce a ajuns deja acolo, avem ocazia să vedem pentru prima oară cum arată un apus de soare pe Marte. Timp de 4,5 miliarde de ani ne-a fost imposibil să o facem.

Iatǎ ce frumos: (da, trebuie sa devii abonat platitor, daca vrei sa citesti mai departe).

Bă, nu vi se pare că trăim într-un desen animat? 

de Dan Pavel

Pe bune. Am senzația că am făcut o tumoră în formă de Emir Kusturica la creier și văd lumea ca pe o comedie neagră. Sunt înconjurat de oameni rupți în cur care au convingerea că trăiesc în prosperitate. Ăia fără dinți în gură își fac implant de păr. Toate pociturile între două vârste apar la televizor operate identic, de zici că au comandat aceeași imagine din catalogul unui chirurg obsedat de cocaină și dilatare anală.

Lumea s-a umplut de tatuaje la fel. Toți cocalarii vând același stoicism prost înțeles, amestecat cu târfe și mașini de lux. Broicism, cum îmi place să zic. Asist la o furtună imbecilă pe un ocean de mediocritate otrăvitoare. Aceleași discuții abjecte despre conflictul imaginar dintre bărbați și femei, aceleași polemici sterile despre ce mai bombardăm azi. Unde se mănâncă ieftin sau ce trupă de care a uitat toată lumea vine luna viitoare la festivalul de etnobotanice. 

În weekend mergeam în coloană spre graniță și mă depășeau bolizi de sute de mii de euro care troncăneau și scoteau fum mai ceva ca tractoarele comuniste. Păi eu am un tomberon de mașină veche de 18 ani și nu scoate fum, frate?! Trece ITP-ul de capul ei și-acum. Gaborii fac filtru pentru viteză peste drum de trotuarul unde se plictisesc prostituatele la agățat.

Într-o săptămână premierul ne spune că am intrat în criză, iar săptămâna următoare instituțiile ne spun că s-ar putea să intrăm în criză. Analiștii ne spun că trebuie să facem ceva cu deficitul ca să nu intrăm în criză, după ce toată presa ne spune că nu-i nicio criză dacă reușește premierul să rezolve criza. Mă întreb câte facultăți trebuie să faci pentru concluzii de-astea. Elitele se ceartă de trei ori pe zi că l-au votat pe un autist care n-a făcut autismul pe care îl voiau ele, dar te încaieră dacă-l faci tu autist după ce îl fac ele albie de porci. 

Trump și Iran se întrec în cine poate închide strâmtoarea aia mai repede, de două ori pe zi. Toate părțile implicate în toate conflictele de pe glob declară victoria absolută o dată la două zile și pacea a treia zi. Pe urmă se bombardează la cinci minute după acord, că își uitaseră paltonul la negocieri sau ceva și n-a vrut adversarul să-l mai dea înapoi.

Pentru că statul nu știe să colecteze taxele și datoriile de la rău-platnici, crește taxele și datoriile pentru toată lumea. Pentru că statul nu poate opri fraudele la concedii medicale, desființează prima zi de medical pentru toată lumea. Pentru că statul nu poate reforma sistemul medical și mafia instituțională, restricționează accesul la sistemul medical. Pentru că statul nu poate rezolva violența fizică, amplifică violența instituțională.

Europa închide centrale nucleare și deschide mine de cărbune. Apoi Franța zice că se concentrează pe regenerabile și mai deschide niște centrale nucleare. Apoi se închid minele la noi ca să facem centrale pe gaz pe care nu le mai facem că n-avem nevoie de gaz rusesc, deși am avea gazul nostru dacă nu-l dădeam. Apoi nu mai facem pentru că facem reactoare modulare care nu dau randament economic nicăieri în lume, dar o să funcționeze rentabil la noi. Cert este că avem nevoie de centrale noi, de care se pare că n-avem nevoie pentru că vindem acțiuni la centralele pe care le avem deja.

Războaiele interminabile sunt despre drepturile femeilor, chiar dacă acestea mor cu zecile de mii. Influencerii se ceartă pe care securiști sunt mai securiști decât ceilalți securiști, iar guvernanții se concentrează pe adunatul mărunților de sub canapea. Politicienii se ceartă despre cine nu vrea să vină la guvernare, că e prea belită ca să nu coste politic mai târziu. Opoziția se face că opoziție, administrația se face că administrează, economiștii se prefac că înțeleg economie, iar noi ne facem că trăim în democrație. 

Vin rușii în fiecare săptămână. Vin chinezii în weekend. Trebuie să anulăm alegerile de dragul valorilor democratice. Trebuie să facem sacrificii ca să salvăm economia. Un consilier BNR ne spune că o să ajungem ca Grecia, dacă nu facem exact ca Grecia. Pentru cine salvăm noi economia, dacă nu pentru oamenii de rând? De cine salvăm noi economia, dacă nu de oamenii de rând? 

Guriștii societății civile se înghesuie la sarmale cum se buluceau simpatizanți lui Dragnea la iahnia electorală. Vectorii exportă o democrație pe care noi înșine n-o avem. Este un teatru al absurdului. Asta e parodie, frate, nu realitate. Peste tot peisajul ăsta se potrivește coloana sonoră a ăluia cu acordeonul: Daaaaarlinc, trili frili looonsăng, mor gor fooongsăn, nevrâhevâr heeeeerv!!!!

Despre influenkerii #rezist care acum se ceartǎ între ei

de Daniel Funeriu

Nu știu dacă președintele Nicușor Dan face bine ceea ce face în politica internă sau nu. Asta se va vedea în timp. Nici nu vreau să mă pronunț pentru că sunt într-o poziție ingrată: dacă zic de rău sunt suspect de „frustrare”, dacă zic de bine sunt suspect că „vreau ceva”. E, în definitiv, dreptul lui să nu-i placă de dl. Bolojan, oricât l-ar iubi electoratul său, e dreptul lui de ales al vostru să numească procurori care nu vă plac, e dreptul lui să nu meargă drept pe covor sau să fie prea rigid în umblătură sau prea activ în datul din mâini. Istoria nu va reține niciunul din aceste lucruri, ci doar dacă face ceva major (bun sau rău, gen unirea cu Moldova sau un gest radical față de NATO sau UE). Cine își mai aduce azi aminte de „dragostea” dintre Băsescu și Tăriceanu sau „dottore” administrat lui Ponta?

Ceea ce mi se pare foarte grav e cu totul altceva, mult mai profund:

acum exact un an, niște „intelectuali publici” (oameni altminteri foarte buni în domeniul lor) scriau în termeni ultimativ-apocaliptici o scrisoare de susținere în favoarea candidatului devenit președinte. Astăzi exact aceiași (cu mici excepții notabile) nu îl mai scot pe președinte din „ridicol”, „pesedan” etc, fără să considere că au datoria să-și ceară scuze. Oameni buni: singura voastră șansă să mai fiți vreodată luați în serios este fie să ne explicați fie că 

1) e bine ceea ce face domnul președinte (ceea ce, atenție, eu nu exclud), fie 

2) să vă cereți scuze. 

Nu doar față de mine, căruia exact când scriați scrisori de susținere pentru domnul președinte îmi spuneați în privat... EXACT CEEA CE AZI SPUNEȚI PUBLIC (că „e varză”, că e „vai de capul lui”, că „nu aveți nicio așteptare”, că „votez cu tine, Daniel”), ci și față de cei pe care i-ați influențat. 

Sigur, ei vă vor spune „dacă ar fi de făcut din nou, am reface același lucru, doar nu era să iasă Simion”. Ceea ce mă duce, inevitabil, la aceeași concluzie: România are doar elite mimetice. România nu are elite care să construiască trainic. În acest moment cred că asta e cea mai mare datorie a generației mele: să începem formarea unei elite adevărate, capabile să ducă România acolo unde „elitele” de azi clar nu sunt capabile să o ducă.

Taxa pe uterul nefolosit

de Anatoli Basarab

O propunere fiscală pentru un stat care nu mai știe ce să impoziteze, dar are chef.

Propun Guvernului României să termine odată cu jumătățile de măsură.

Dacă tot suntem campioni mondiali la creativitate fiscală, dacă tot avem accize pe aer, taxe pe taxe și impozite pe intenția de a respira, atunci haideți să ducem spectacolul până la capăt. Nu ne oprim la jumătatea drumului. Nu suntem oameni mici.

Introducem o taxă nouă. Curajoasă. Inovatoare. Profund românească.

Taxa pe uterul nefolosit.

Sau, în limbaj de proiect european, „Contribuția specială pentru subutilizarea capacității biologice naționale”.

Sună frumos. Sună modern. Sună ca o linie de finanțare.

Mecanismul este simplu. Orice femeie de la 18 ani în sus, dacă nu are copil, plătește anual o contribuție la bugetul natalității.

N-are copil? Plătește.

E studentă? Plătește cu reducere, fiindcă încă se formează biologic și emoțional.

E nemăritată? Plătește, că statul nu se bagă în viața ei personală. Se bagă doar în portofel, ca un fost iubit posesiv.

E măritată, dar fără copil? Plătește dublu. Are deja infrastructură, are bărbat în dotare, are aragaz, are condiții. Și totuși, nimic.

E bolnavă? Plătește, dar cu adeverință în patru exemplare, două ștampile, o semnătură de la medicul de familie și o rugăciune la Sfântul Pantelimon.

E la carieră? Plătește. Cariera nu îți face injecții la bătrânețe.

E plecată în străinătate? Plătește taxa de neam la distanță, în valută, cu majorare patriotică.

E feministă? Plătește în euro și primește, gratuit, un calendar cu mame eroine din comuna Bârsana.

Banii adunați nu se pierd. Nu evaporă. Nu ajung în borduri, panseluțe, fântâni arteziene fără apă, comisii, subcomisii, comitete, deplasări de studiu în Dubai pentru analiza fertilității la cămilă și nici în reabilitarea, pentru a treia oară în cinci ani, a aceluiași kilometru de drum județean.

Doamne ferește.

Banii intră într-un fond cu nume oficial:

Fondul Național pentru Femeile Care Chiar Au Făcut Ceva pentru Demografie.

Pe scurt, FNFCAFCPD. Acronim greu, ca toate lucrurile bune din administrația românească.

Din acest fond se plătesc femeile care au copii.

Ai un copil? Primești.

Ai doi? Primești mai mult.

Ai trei? Statul îți bate la ușă cu flori, bani și o scutire generală de nervi.

Ai patru? Primești indemnizație, medalie, cuponiadă la farmacie și dreptul legal să te uiți urât la orice funcționar public, fără consecințe penale.

Ai cinci? Nu mai mergi tu la ghișeu. Vine ghișeul la tine. Cu mașină, cu termos cu cafea și cu scuze pentru deranj.

Ai șase? Primești statut de obiectiv strategic național. Ești apărată de jandarmerie.

Pentru că, să fim sinceri, statul vorbește despre natalitate cum vorbește un bețiv despre sport. Cu admirație, cu lacrimi în glas, cu propuneri grandioase, dar fără să se ridice de pe scaun.

Toți se plâng că România îmbătrânește.

Toți spun că nu mai are cine munci.

Toți spun că pensiile se clatină ca un scaun cu trei picioare.

Toți spun că satele se golesc, școlile se închid, orașele se umplu de bătrâni, farmaciile prosperă, iar tinerii pleacă atât de repede încât avionul abia ține pasul.

Dar când o femeie face un copil, statul își dă jos pălăria și spune:

„Felicitări. Descurcă-te.”

Când face doi, statul îi spune:

„Ați dorit familie. Suportați.”

Când face trei, societatea o privește ca pe un caz medical.

„Ce faci, dragă, echipă de fotbal? Sau secta?”

Când face patru, vecinii sună la Protecția Copilului preventiv, ca să fie liniștiți.

Iar când nu face niciunul, statul tace, societatea tace, cariera aplaudă, prietenele aprobă, pisica primește tort cu trei etaje de aniversare, iar România importă forță de muncă din Nepal, Bangladesh și Vietnam, ca să poată avea cine să livreze sushi în Pipera.

De aceea propunem ordine.

Ai copil, primești.

N-ai copil, contribui la cele care au.

Simplu. Clar. Fiscal. Românesc.

Pentru că statul român are o singură mare calitate. Nu știe să construiască, nu știe să repare, nu știe să prevină, nu știe să protejeze, dar știe să încaseze. Și dacă tot încasează, măcar să încaseze cu stil.

Taxa se calculează elegant, în pași, ca un ritual.

La 18 ani, femeia intră în evidență. Primește un cod fiscal demografic și o broșură intitulată „Țara are nevoie de tine, dar nu te grăbim, încă”.

La 25 de ani, dacă nu are copil, primește prima notificare blândă:

„Stimată doamnă sau domnișoară, patria vă observă cu afecțiune.”

La 30 de ani, taxa crește. Apare și un consilier dedicat la primărie, intitulat oficial „Inspector pentru potențial neactivat”.

La 35 de ani, se aplică majorare de întârziere biologică, calculată pe baza unei formule complicate care implică TVA, ROBOR și fazele lunii.

La 40 de ani, dosarul se transferă la ANAF, secția Demografie și Regrete. Aici lucrează doar funcționari peste 55 de ani, divorțați, cu privirea grea.

La 45 de ani, statul închide cazul și trimite, prin poștă, cu confirmare de primire, o diplomă tipărită pe hârtie reciclată:

„Ați contribuit financiar la copiii altora. Vă mulțumim pentru participarea indirectă la viitorul țării. Cu prețuire, Ministerul.”

Sigur, vor apărea critici.

Unii vor spune că este o măsură dură.

Alții, că este nedreaptă.

Câțiva intelectuali vor scrie editoriale lungi, în care vor explica, cu citate din Foucault, că femeia nu este incubatorul statului.

Corect. Nu este.

Dar nici mama cu trei copii nu este vaca de muls a societății, a școlii, a bonei, a magazinului, a medicului, a sistemului, a soacrei și a soțului care, seara, după ce s-a uitat la meci, întreabă inocent:

„Dar ce-ai făcut azi de ești așa obosită?”

Aici este comedia neagră adevărată.

Femeia fără copil cere libertate.

Femeia cu copil cere somn.

Prima are planuri.

A doua are ghiozdan, febră, lapte vărsat pe blană, teme la matematică pe care nu le mai înțelege, ședință cu părinții la 18:00, control la pediatru a doua zi și un copil care, la 23:40, exact când stinge lumina, întreabă serios:

„Mami, de ce există moartea?”

Statul trebuie să aleagă pe cine susține.

Pe femeia care produce viitorul fizic al țării sau pe femeia care produce conținut motivațional pe Instagram despre vindecarea femininului interior și puterea de a spune „nu” la cină în familie?

Răspunsul nu este greu, dar este incomod.

Desigur, legea trebuie rafinată. Să nu fie barbară. Să fie europeană. Să aibă aplicație, semnătură electronică, autentificare în doi pași și un buton mare cu „Sunt de acord cu termenii biologici”.

Femeia fără copil intră pe platforma „Copilul Meu Lipsește.ro”.

Completează declarația anuală.

Bifează motivul:

Nu am găsit bărbat potrivit.

Am găsit, dar era credincios la propria mamă.

Nu vreau, punct.

Încă mă caut, m-am pierdut prin 2017.

Am traume nerezolvate de la fostul.

Am pisică, mai exact trei.

Am carieră, am KPI, am OKR, am burnout.

Nu suport copiii, mai ales ai vecinilor.

Aștept să se schimbe lumea, apoi vedem.

Mă enervează însăși ideea acestei platforme.

Altul, descrieți pe scurt.

Sistemul calculează taxa în timp real. Apare și un grafic colorat. La final, mesajul personalizat:

„Vă mulțumim. Prin lipsa copilului dumneavoastră, ați sprijinit anul acesta exact 0,3 copii ai altei femei. Pentru un copil întreg, plătiți triplu data viitoare.”

Elegant. European. Digitalizat. Cu emoji.

Și, ca să fim corecți, statul oferă și reduceri.

A îngrijit părinți bolnavi ani de zile? Reducere.

A adoptat copil? Scutire totală și mulțumiri publice.

Lucrează în educație și crește zilnic treizeci de copii ai altora, dintre care șapte au ADHD nediagnosticat? Reducere consistentă, plus terapie decontată.

E profesoară de gimnaziu? Statul îi datorează daune morale și o cură balneară.

E asistentă medicală în secția de pediatrie? Statul își cere scuze public.

A fost într-o relație de șapte ani cu un bărbat care se credea antreprenor, dar de fapt vindea cursuri online despre cum să devii antreprenor? Amânare fiscală pe motiv de prejudiciu psihologic.

Aici statul trebuie să arate inimă. Mică, friptă, dar inimă.

Totuși, marea idee rămâne.

O societate care vrea viitor plătește femeile care nasc, cresc și țin copiii în viață în fiecare zi.

Nu cu diplome de carton.

Nu cu flori pe 8 martie, oferite de același primar care a tăiat fondurile pentru creșă.

Nu cu discursuri lacrimogene de Ziua Mamei.

Nu cu postări pe Facebook.

Nu cu emoji cu inimioară.

Cu bani.

Cu locuințe.

Cu grădinițe care există fizic, nu doar pe site.

Cu concedii reale, nu simulate.

Cu medicină decentă, fără plicuri.

Cu protecție legală.

Cu respect zilnic, nu festivist.

Pentru că o mamă nu produce doar un copil.

Ea produce următorul muncitor, următorul medic, următorul profesor, următorul soldat, următorul contribuabil, următorul inginer, următorul om care, peste treizeci de ani, va ține pe umeri o țară întreagă, inclusiv pensia ministrului care astăzi îi spune că „vremurile sunt grele pentru toți”.

Dacă statul nu pricepe asta, statul nu are problemă de natalitate.

Are problemă de minte.

Așa că propunerea mea este comică. Dar numai pe jumătate.

Taxa pe uterul nefolosit este, evident, absurdă.

Mai absurd este însă să lași femeia cu copii singură, să o îngropi în cheltuieli, să o cerți că nu muncește destul, să o taxezi când reușește totuși să muncească, să o alergi prin trei instituții pentru o adeverință de două rânduri, apoi să te miri, cu mâna pe obraz, la ședința de Guvern, că România nu mai face copii.

Statul român nu trebuie să pedepsească femeile care nu nasc.

Statul român trebuie să înceteze să pedepsească femeile care nasc.

Aici este adevărata lege.

Restul este satiră.

Deocamdată.

Că la cum gândesc unii, mâine o citim în Monitorul Oficial, semnată, parafată și intrată în vigoare cu aplicare imediată, fără perioadă de tranziție, dar cu posibilitatea plății în rate”.