Opus nr. 610 - Atacul grobian al lui Kovesi la adresa lui ND aratǎ disperarea demufǎrii soroşiştilor de la ciolan. SLAPP - noua cenzură a secolului XXI. Cum se spală abuzurile în Psihiatrie la Cluj
Am nevoie de susținerea ta mai mult decât oricând, mai ales după ce am încasat în primă instanță #rezist 200 000 de euro în procesul cu mătrăcuța de Oana Gheorghiu, pe care inclusiv mulți dintre prietenii mei o adoră. Nu știu ce va fi la apel, dar mă pregătesc de tot ce e mai rău.
În primul rând, fac curățenie printre amici, cunoștințe, susținători. Nu se poate să dai like aberațiilor Oanei Gheorghiu despre privatizările companiilor de stat, și apoi să vii să îmi zici că mă susții și pe mine. Femeia aia e un fake.
Dacă 26 de lei pe lună ți se pare o sumă de netrecut în 2026, părăsește acest newsletter, dă unsubscribe, și bye bye.
26 de lei are în buzunar și un cerșetor pe stradă, dacă te dai lovit cu asta în 2026, că 26 de lei e prea mult pentru bugetul tău, nu e problemă, dar pentru mine ești un ipocrit care îmi folosește munca gratuit și nici nu știe să fie solidar cu cei ce luptă pe bune cu Sistemul.
Apasǎ pe link sau fuck off.
Koveși îl atacă meltenește pe Nicușor Dan, ceea ce înseamnă adio, șefia SRI!, dar și adio pentru soroșiștii din România, care sunt decuplați de la Sistem, cel puțin pentru următorii patru ani.
„Faptul că ai obținut un scor bun la olimpiade internaționale de matematică nu te califică să faci astfel de afirmații. Cu siguranță, funcția de președinte al României este o funcție dificilă, stresantă, obositoare. Îi doresc președintelui mult somn, un somn bun. Țara are nevoie de el să revină în formă bună” a comentat Laura Codruța Kovesi declarația președintelui Nicușor Dan referitoare la presupuse abuzuri ale DNA din timpul mandatului acesteia la șefia procurorilor anticorupție din România.
Iatǎ videoul şi apoi comentariul meu:
Zeița Justiției și-a scos de sub unghii noroiul de baștină și s-a scuipat de o manieră incalificabilă la Nicușor Dan, președintele României.
Desigur, pentru mine e super amuzant să vă văd chiar și pe voi, mulți dintre cititorii mei ce l-ați votat pe ND, contrariați de tot ce (vi) se întâmplă în ultimele săptămâni: președintele „vostru” urinează pe încrederea primită de la voi fix acum un an și face blat cu PSD, președintele „vostru” se comportă ca un George Simion mixat cu Iohannis și adoptă o agendă suveranist-conservatoare, vezi apropierea de SUA din ultimele zile și anularea Zilei Europei, unde a făcut-o de căcat pe vedeta principală, Roberta Metsola, președintele Parlamentului European, care trebuia să vină cu această ocazie la București, în fine, președintele vostru a făcut blat cu Sistemul și s-a transformat în noul Viktor Orbán al Europei.
DAR…
Mă simt nevoit să îi iau apărarea, chiar dacă îl consider un clovn aburcat pe funcția prezidențială. Bun, prost, cum e, e președintele țării, și dacă din gura unui jurnalist acid ca mine mai merge să îl iau în tărbacă, din gura Laurei Codruța Kovesi toate vorbele de mai sus sunt absolut stridente și nesimțite.
Ipocrita asta care se crede atât de mare profesionistă încât, auzi, bă, vrea să dea traininguri tinerilor procurori, consideră că a ajuns șefă de parchet național și apoi șefă de parchet european pentru cât era ea de competentă. Nu, fă, ai ajuns pentru că ai fost produsul combinațiilor politice, politicul, că e românesc sau bruxellez, te-a așezat acolo, fiindcă la capitolul competență ai fost varză cu carne.
Dacă Nicușor Dan își dădea cu părerea despre abuzurile DNA din postura de primar al Bucureștilor, era o greșeală. Dar a făcut-o din postura de președinte al României și a exprimat o evidență, căci asta e datoria lui, să izoleze de zgomotul asurzitor evidențele: DNA a fost un ciomag de distrus cariere politice, cariere de business, companii, destine. DNA a rămas un ciomag de distrus în continuare, și încă la comanda lui Kovesi, vezi cel mai recent caz de la Bistrița-Năsăud, unde marele desant al procurorilor români la comanda Parchetului European condus de Kovesi s-a terminat cu un mare pârț: „baronul” Radu Moldovan, nominalizat în comunicatul oficial al DNA, nici măcar nu a fost AUDIAT în speță, dar a fost bine calomniat de DNA, căci s-au dus la el acasă, ca să aibă ce poza presa, și au diseminat despre el că are proprietăți ascunse gen castele în Franța - la trei săptămâni de la percheziții, unde sunt, bă, LAURA CODRUȚA KOVESI, dovezile cu casele din Franța ale lui Radu Moldovan?
Lătratul strident al Codruței pentru niște ziariști anume aleși, căci sunt și ei parte din „contextul” progresist, ne arată însă cât de tare a durut demufarea sistemului soroșist de la ciolan prin debarcarea lui Bolojan de la Palatul Victoria.
Sigur că Laura Kovesi a lăsat la o parte sceptrul neutralității și și-a scos din buzunar punga cu semințe, scuipându-ne cu coji și arătându-ne susținerea pe față a lui Bolojan, frățiorul său protejat, dar trebuie să vedeți mai departe de atât: Nicușor Dan le-a tras o țeapă de proporții nu numai votanților progresiști, dar și sistemului soroșist global. Soros și păpușarii lui credeau că România e „casa noastră” încă de acum un an, văzând în Nicușor Dan un idiot bleg și inadecvat, ba, mai mult, erau deja pe cai foarte mari după victoriile prin măsluirea VAR-ului din Republica Moldova și Ungaria, două țări de doi bani, infinit mai puțin valoroase ca România ca potențial de ciordeală, dar numai bune de trompețit pe plan european pentru a arăta că MAGA e un curent ce nu are aderență și că soroșismul recuperează și chiar va deține Europa: o laie! Trump și băieții grei din energie și armament le-au dat soroșiștilor o țeapă de zile mari, lucrând în secret la dezlipirea președintelui Nicușor Dan de șantajul soroșisto-bruxellez. În fapt, cred că ND nu era deloc lipit, ci doar indecis, iar acum s-a decis și a făcut-o cu o brutalitate care șochează, la rândul ei, căci să anulezi evenimentul de Ziua Europei, oricum, o labă tristă de aniversare, e un act de rebeliune și o declarație de intenție foarte, foarte puternică.
LCK se răsfață zicând că ea nu vrea să intre în politică. Hahaha, păi nu, că ea voia șefă la SRI, să redeseneze câmpul tactic din justiție și să mai creeze unul „al lor” în politică. ND tocmai i-a arătat degetul mijlociu, și de aia s-a ofensat Zeița. Sigur, ND chiar poate să se ducă la culcare patru ani, și-a aranjat apele pentru acest mandat, dar am impresia că nu o va face. Din contră, am și două argumente pentru a îmi susține ideea că ND va deveni cel mai jucător președinte din istoria României, deși nu părea să aibă aceste date:
- În spatele lui ND s-au strâns în ultimele două luni niște forțe foarte interesante, atât din România, cât și din SUA.
- ND e matematician de top - a descifrat mai greu super complicata ecuație a posturii de președinte al României, o țară cu mii de nuanțe. Ca la ecuațiile „premium” matematice, adică foarte complicate, ND a avut de „luptat” cu următoarele:
- Operatorii diferențiali și derivatele parțiale: Acestea descriu cum se schimbă o cantitate în raport cu mai multe variabile (spațiu și timp) simultan. De exemplu, ele măsoară viteza, presiunea sau curbura spațiu-timpului în puncte specifice. În practică, când ai acces la informații bine sintetizate din partea serviciilor secrete naționale și internaționale, „cantitatea” devine calitate, scutești timp pentru sinteza lor, ai perspectivele mai repede „pe masă”.
- Termeni neliniari: Aceasta este cea mai mare sursă de complexitate. Într-o ecuație neliniară, variabilele necunoscute sunt înmulțite între ele sau ridicate la putere, ceea ce înseamnă că sistemul nu respectă principiul superpoziției (schimbările mici nu produc mereu rezultate mici). Lui ND i-a luat ceva timp sa se prinda ca Romania a devenit prea plinǎ de variabile necunoscute, un mix de poli de putere subterani, naționali şi strǎini, care pot mişca imorevizibil placile arhitectonice ale țǎrii.
- Vectori și Tensori: Spre deosebire de simplele numere, tensorii descriu mărimi fizice complexe care au direcție și intensitate (precum tensiunea într-un fluid sau curbura spațiului) în mai multe dimensiuni. De exemplu, sǎ zicem ca o marime fizica complexa e capacitatea de manipulare a unui popor. ND a fost pus in situatia de a elucida cine sunt vectorii si cine tensorii. Cred ca acum stie si ii va neutraliza.
- Condiții inițiale și la limită: Ecuațiile complexe necesită informații despre starea inițială a sistemului, care sunt extrem de dificil de definit cu precizie pentru sisteme haotice precum vremea sau curgerea turbulentă. Sau conducerea unei țǎri aflate în colaps politic, economic şi moral. Acum, ND are aceste informații.
Nu-i va fi ușor lui Nicușor cu hidra soroșistă. De exemplu, planul inițial ca PNL își va ucide politic liderul, pe Bolojan, pentru a-l aduce pe Predoiu interimar și premier, deja a fost blocat de șantajele cu dosare ale soroșiștilor la adresa „trădătorilor” din PNL. Bolojan încă nu a fost scos din schemă. Mai jos aveți un super text despre cum se fabrică „bolojanii” în România, cât de proști sunteți mereu înghițind „salvatorul național”.
Personal, mă doare în cur de ND, Bolojan, Kovesi, Grindeanu, eu am o problemă enormă cu țara asta la a cărei cetățenie vreau să renunț, fiindcă am ajuns ca jurnalist de investigații să nu îmi mai pot face meseria după 28 de ani.
Dacă aș fi ND, l-aș pune pe Victor Ponta premier tehnocrat. Vă garantez că țipetele isterice ale soroșiștilor din aceste momente se vor tripla ca decibeli cu Ponta premier.
Efectul Bolojan - Curtea Veche, editura romaneasca de traditie, s-a vandut unei firme din Ungaria
Curtea Veche Publishing, una dintre editurile cu tradiție din România, a fost cumpărată de compania Libri-Bookline, cea mai mare librărie online din Ungaria. Compania ungară a achiziționat 51% din acțiunile editurii Curtea Veche, transmite Profit.ro.
Compania Libri-Bookline, care deține și o rețea de librării fizice, cu venituri anuale nete de peste 20 milioane euro, a cumpărat editura Curtea Veche Publishing.
Sa aflǎm şi motivul, chiar de la proprietari:
„Legislația actuală face dificilă viața curentă a oricărei edituri private din România. Timp de șase luni am analizat dacă este sau nu oportună această tranzacție și am analizat viitoarele sinergii generate de intrarea în acționariat a Libri-Bookline”.
Sigur, dacă te numești Humanitas, e altceva. Primești sedii aproape gratis în centrul Oradiei de la Bolojan.
SLAPP ucide jurnalismul
de Romeo Couți
Cazurile recente în care jurnaliști precum Victor Ciutacu și Liviu Alexa sunt amenințați în justiție cu daune uriașe nu mai pot fi tratate ca simple dispute civile. Ele sunt semnalul unei patologii publice. Când un vicepremier sau un om politic cu acces la putere cere sume astronomice de la ziariști, mesajul transmis întregii prese este limpede: „Dacă îi lovim pe cei vizibili, ceilalți vor tăcea singuri.”
În ziua de azi presa nu mai este redusă la tăcere cu pumnul în gură. Metoda a devenit mai rafinată, mai occidentală în aparență și infinit mai perversă: procesul de tip SLAPP.
Este noua cenzură a secolului XXI, adică folosirea justiției ca armă de intimidare împotriva jurnaliștilor care deranjează. Nu pentru a face dreptate, ci pentru a transmite un avertisment public.
SLAPP vine de la Strategic Lawsuits Against Public Participation . Altfel spus „acțiuni judiciare strategice menite să reducă la tăcere participarea publică”
În practică, termenul desemnează procese folosite abuziv pentru intimidarea: jurnaliștilor, activiștilor, ONG-urilor, avertizorilor de integritate, sau a oricărei persoane care exprimă opinii de interes public.
Sunt procese intentate nu pentru a câștiga pe fond, ci pentru a intimida, a epuiza financiar și a reduce la tăcere jurnalistul.
SLAPP-ul nu urmărește neapărat câștigarea procesului. Asta este marea manipulare. Scopul real este epuizarea adversarului. Să îl îngropi în cheltuieli, să îl transformi din jurnalist în client permanent al avocatului, să îi consumi timpul, energia și resursele psihice. Este o armă pentru bogați și puternici împotriva celor care nu au decât întrebări și documente.
SLAPP-urile nu sunt despre justiție. Sunt despre putere. Jurnalistul devine o țintă legală – nu pentru că a greșit, ci pentru că a spus ceva ce nu trebuia spus.
SLAPP-ul funcționează perfect într-o țară ca România, unde justiția este lentă, costurile proceselor sunt sufocante, iar solidaritatea profesională aproape inexistentă. Nu trebuie să câștigi procesul. Trebuie doar să distrugi jurnalistul pe drum. Să-l ții ani întregi prin instanțe, să-i consumi resursele, sănătatea și timpul. Este o execuție lentă, cu antet oficial și ștampilă.
Mai grav este că o parte a clasei politice românești pare fascinată de acest modelul oligarhic est-european: controlul presei prin frică economică și juridică. Nu întâmplător, în ultimii ani, România a început să semene tot mai mult cu state unde presa este tolerată doar dacă este obedientă.
Uniunea Europeană vorbește frumos despre protecția jurnaliștilor, dar reacționează birocratic și lent. Între timp, în România, realitatea este brutală: jurnalistul independent ajunge să fie mai vulnerabil decât politicianul suspectat de corupție. În mod pervers, cel care pune întrebări riscă mai mult decât cel care administrează puterea.
Iar efectul pe termen lung este devastator. O societate în care presa este intimidată devine o societate oarbă. Corupția crește în liniște. Rețelele de influență devin mai agresive. Instituțiile scapă de control public. În final, SLAPP-ul nu ucide doar jurnalismul. Ucide capacitatea unei democrații de a se apăra singură.
Despre asta şi atacul nedrept al instantelor hastagiste la adresa mea, 26 de minute din emisiunea de joi cu Cozmin Guşǎ:
Cum se fabrică „salvatorul național” în politica românească
de Costin Burducea
Cazul Ilie Bolojan spune mai mult despre mecanismele sistemului decât despre un singur om politic. În jurul lui s-a construit, ani la rând, imaginea perfectă a administratorului providențial: omul serios, eficient, tăcut, disciplinat, „gospodarul” care vine să repare statul. Doar că această imagine nu apare spontan. Ea este produsă, întreținută și protejată printr-o adevărată arhitectură de influență.
Dr. Andrei Stoiciu, specialist în persuasiune socială și comportament colectiv, explică foarte clar mecanismul: nu vorbim doar despre PR politic, ci despre fabricarea sistematică a unui „salvator tehnic”. Nu liderul cu o viziune istorică, ci administratorul prezentat drept soluție de urgență pentru un stat aflat permanent în criză.
Rețeta este simplă și eficientă:
– se selectează un profil administrativ credibil; – se elimină contradicțiile și zonele incomode; – austeritatea devine „responsabilitate”; – rigiditatea devine „seriozitate”; – lipsa de viziune devine „pragmatism”; – tăierile devin „curaj”.
Așa apare mitul omului providențial.
Problema este însă alta: România nu suferă doar de ineficiență administrativă, ci de un sistem profund capturat de interese, rețele și dependențe politice. Iar un administrator eficient nu schimbă automat arhitectura puterii. De multe ori, doar o gestionează mai bine.
De aici apare ruptura dintre discurs și realitate. Politicul vorbește despre reforme, oamenii simt facturile. Se vorbește despre stabilitate bugetară, oamenii văd scumpiri. Se anunță tăieri de privilegii, dar sacrificiul ajunge tot la cei fără protecție reală.
În acel moment, când percepția publică începe să se ciocnească de legenda construită, sistemul intră în faza de apărare narativă. Nu se mai discută rece despre rezultate, despre cine a câștigat și cine a pierdut. Accentul se mută pe caracter și emoție: „A încercat.” „Nu a fost lăsat.” „Era singur împotriva tuturor.” „Nu l-am meritat.”
Este o tehnică veche de legitimare: când efectele nu mai conving, se moralizează intenția.
De fapt, adevărata întrebare nu este dacă Bolojan este „bun” sau „rău”. Întrebarea relevantă este alta: cine produce periodic acești „salvatori”? Cine îi selectează? Cine le construiește imaginea? Cine îi promovează obsesiv drept singura soluție rațională? Și, mai ales, cine rămâne mereu neatins indiferent de reforme?
Pentru că în politica românească asistăm recurent la aceeași schemă: apare câte un „om serios”, câte un „tehnocrat”, câte un „gospodar” care promite să repare exact ceea ce sistemul continuă să strice.
Ilie Bolojan este în politică de peste 30 de ani. Nu a venit din afara sistemului, nu a apărut ieri ca „salvator tehnocrat”. A crescut, s-a format și a condus exact în interiorul sistemului politic care a guvernat România după ’90.
A fost permanent în PNL și în structurile de putere ale statului: consilier local, prefect, secretar general al Guvernului, primar, șef de CJ, lider liberal. Adică parte din mecanism, nu outsider-ul care vine să-l dărâme.
Iar acum este prezentat drept marele reformator anti-sistem. După trei decenii în sistem.
În România, cea mai profitabilă operațiune de imagine este să participi ani întregi la construcția problemei și apoi să fii vândut publicului drept soluția.
Acolo trebuie privit cu adevărat: nu doar la politician, ci la mecanismul care îl produce.
Cum se spală abuzurile în Psihiatrie la UMF Cluj
de Ciprian Maxim
În seria „Republica UMF” am arătat, caz după caz, cum arată de fapt sistemul medical-academic românesc: o castă intangibilă în care profesorii cu putere absolută asupra rezidenților sunt protejați cu orice preț, iar universitatea devine scut perfect pentru abuzuri.
Acum vine un episod care rezumă totul.
În iulie 2020, 36 de medici rezidenți în Psihiatrie – adică majoritatea colectivului din UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca – au depus un memoriu devastator de 127 de pagini. Prin avocatul Călin Septimiu Rusu, au cerut revocarea imediată din funcția de coordonator de rezidențiat a Prof. dr. Ioana Valentina Micluția.
Documentul este o radiografie brutală, susținută cu pontaje, adrese oficiale, sesizări individuale și înregistrări audio-video.
Ce acuzau rezidenții?
În plină pandemie, coordonatoarea a lăsat secția fără niciun program clar pe ture. Pontajele erau incomplete, respinse de spitalele plătitoare, iar salariile ajungeau lunar în aer. Când rezidenții au insistat, prof. Micluția a semnat pontajele cu mențiuni scrise de mână, umilitoare: „impuse prin presiune și lăcomie” sau „hoți de prezență”.
Dar abuzul nu se oprea la birocrație. Memoriul descrie o conduită sistematic toxică: umilințe publice în fața pacienților, discriminare pe pavilion, încălcări grave ale confidențialității și un limbaj care frizează hărțuirea.
Cel mai șocant? La finalul stagiului unor rezidenți de medicină de familie, prof. Micluția le-a aruncat în față: „Sunteți ca niște păduchi care au fugit de pe mort, așa ați fugit și voi de responsabilități și de muncă”.
Nu era un incident izolat. În discuții cu rezidenții, compara graficele de ture cu viața sexuală: „Voi când ați început viața sexuală, mai întâi ați făcut sex și apoi ați aflat cum se face? Va întreb și eu ca să extrapolez.” Totul în contextul programului de lucru.
Și mai grav: ani de zile, mama profesoarei – o persoană fără nicio funcție în spital – o însoțea la vizitele medicale, având acces direct la datele confidențiale ale pacienților. Umilințele se derulau inclusiv în fața bolnavilor: rezidenților li se spunea că „nu se va alege nimic de capul nostru”, iar alți profesori erau ironizați public (Doina Cosman fiind numită „profesor doctor prin lipsă”).
Răspunsul UMF Cluj?
Cel clasic din Republica UMF.
S-a format o comisie de disciplină alcătuită din profesori care, potrivit surselor, aveau ei înșiși probleme similare cu rezidenții.
Concluzia? „Nu a existat nicio problemă”. Prof. dr. Ioana Valentina Micluția „nu are niciun antecedent”. Plângerile anterioare – venite de-a lungul anilor de la alți rezidenți, medici specialiști și personal auxiliar – au fost pur și simplu „pierdute” sistematic. Zero măsuri. Zero consecințe.
Și în 2026?
Nimic nu s-a schimbat.
Prof. dr. Ioana Valentina Micluția deține în continuare toate funcțiile:
• Profesor universitar
• Șef de disciplină Psihiatrie și Psihiatrie Pediatrică
• Coordonator al rezidențiatului în Psihiatrie
• Medic șef secție Psihiatrie la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj
Nicio urmă publică a memoriului. Nicio sancțiune. Nicio modificare a statutului.
Acest caz nu este despre o profesoară „exigentă”. Este despre un sistem care permite ca rezidenții – aflați în cea mai vulnerabilă poziție – să fie tratați ca niște „păduchi”, umiliți în public, hărțuiți cu aluzii sexuale și puși în pericol financiar doar pentru că îndrăznesc să ceară un program clar și respect.
Când victimele se organizează și depun un memoriu colectiv zdrobitor, universitatea activează protocolul perfect: o comisie de autoprotecție care spală totul și validează abuzul.
În Republica UMF, abuzul nu se pedepsește. Se acoperă. Se perpetuează. Și se plătește, în fiecare zi, de către cei care ar trebui să fie formați, nu distruși.
Următorul episod vine curând.
Cât timp mai acceptăm ca viitorii medici ai României să fie „educați” în asemenea condiții?
