Azi ne-a trecut drona pe la ureche, ca să zic așa. Dar împuțiții de ucrainieni au vrut să ne lovească pervers și asta trebuie de îndată amendat la nivel de președinte. Nu am însă așteptări de la domnul Nicușor Dan.

Problema e că Zelenski e un cretin cocainoman care vrea să bage România cu forța în război și asta nu trebuie să se întâmple.

Ne aflăm așadar în fața unui plan concertat și susținut al Ucrainei de a atrage România în război. 

de Florin Cojocariu

Toate detaliile din fotografia dronei arată că e vorba de o dronă ucrainiană. Am putea presupune că s-a rătăcit, dacă n-ar fi dotată cu un terminal Starlink, a cărui antenă e foarte vizibilă în fotografie. 

Problema e următoarea: o astfel de dronă nu se rătăcește, pentru că e comandată de la distanță. Camera video din spate transmite prin Starlink un flux video permanent către operator. E foarte puțin probabil ca ea să fi fost deturnată pentru că fluxul Starlink e criptat (dacă ar fi posibil, rușii ar deturna toate dronele ucrainiene). Deci ea a fost condusă deliberat către port și probabil viza depozitul de îngrășăminte despre care Berceanu spune în altă postare că e aproape (tot el explică că drona s-a agățat accidental în țevile alea menite să prevină scurgerile de petrol). O astfel de lovitură în depozitul de îngrășăminte ar fi distrus portul cu totul, omorând și sute de oameni, fără să lase vreo urmă. Bineînțeles, ucrainienii ar fi dat vina pe ruși.

A doua problemă e că a fost comandată explozia ei de la distanță, probabil în încercarea de a șterge urmele și originea. Evident, nu a existat nici un fel de problemă față de eventualele pierderi de vieți omenești din partea celor care au ordonat detonarea.

Drona de la Galați a fost și ea cel mai probabil deviată de ucrainieni (acolo comunicațiile radio sunt mai ușor de interceptat și atacat).

Ne aflăm așadar în fața unui plan concertat și susținut al Ucrainei de a atrage România în război. Eu sunt destul de convins că autoritățile cunosc deja originea dronei și nu prea am dubii că planul ucrainian nu numai că va eșua dar va produce efectul invers. Am spus mai demult, am transformat o țară profund coruptă în cea mai formidabilă armată din Europa. Având în vedere cum merg lucrurile, nu mai e mult până când Ucraina ne va șantaja cu armata pe care Europa și America i-au construit-o. Povestea asta trebuie să se încheie cât mai repede.

Pomohaci a plǎtit un minor de 15 ani pentru sex oral

Am pus gheara pe ordonanța de reținere a pedofilului Cristian Pomohaci și vă ofer detalii în exclusivitate din acest dosar care, în mod foarte interesant, a început în mai 2025!

Dacă nu exista stăruința unui polițist de la Serviciul Investigații Criminale din IPJ Mureș nu s-ar fi întâmplat nimic!

Primele infracțiuni documentate de polițist se referă la toamna anului 2024, când jegul pedofil de Pomohaci a întreținut de-a lungul unei luni un număr de 3 acte sexuale orale cu V.R., un minor de 15 ani, pentru sume de bani cuprinse între 250 și 300 de lei. Actele sexuale au avut loc în incinta unui apartament deținut de pedofil pe strada Tudor Vladimirescu din Târgu-Mureș.

Violul despre care este acuzat pedofilul a avut loc acum 3 luni, mai precis pe data de 7 martie 2026 în același apartament, unde Pomohaci i-a oferit numitului B.F. băuturi alcoolice în exces după care a pipăit victima pe interiorul coapsei în direcția organelor genitale, după care… mă opresc în a vă da alte detalii, căci sunt îngrozitoare.

Mai vreti asemenea exclusivitati? Atunci sustineti-ma cu 26 de lei pe luna, nu mi se pare ca e efort supraomenesc sa o faceti! Daca platiti pe un an in avans, primiti gratuit cartile mele!

apasa pe linul rosu de mai jos!

da, vreau!

Blonda de la întâlnirea dintre ministrul Energiei și CEO-ul Concelex este Ana Iancu Sălăjanu, fiica cântărețului care e și președintele CJ Sălaj.

Fătuța lui tata a fost proptită în Ministerul Energiei de la începutul anului, încadrată pe postul de consilier în cadrul Direcției Generale Investiții. Consilier, my ass, că toată ziua stătea la cabinetul ministrului Bogdan Ivan și se ocupa de șmecherii. A propos, de când nu mai e Ivan ministru, beizadeaua politică nici nu mai vine la muncă.

Al treilea atac cibernetic la DEER, compania care „nu are voie” să rămână fără secrete, dar are voie să rămână fără rușine: tabletele chinezești au fost oprite în extremis, contractul a fost plătit integral, iar conducerea s-a făcut că plouă.

Nu știu ce a vrut să zică domnul Bolojan când a cerut, recent, „mai multă competență” de la firmele care lucrează în zona de energie, dar impresia mea e că, dacă ar fi știut ce s-a întâmplat miercuri dimineața la Distribuție Energie Electrică România (DEER), ar fi cerut direct cătușe, nu competență.

Pentru că, în timp ce premierul vorbea frumos despre competență, iar la granița de est războiul ne arată în fiecare zi cât de fragili suntem, DEER, cel mai mare distribuitor de curent din țară — patru milioane de români, optsprezece județe — a încasat al treilea incident cibernetic grav. Și a încercat să-l îngroape de tot.

Hai să vă spun ce s-a întâmplat, că presa „mare” tace, iar DEER idem.

Miercuri, 3 iunie 2026, dis-de-dimineață, toți angajații de la divizia operațiuni rețea — adică exact oamenii care țin curentul pe sârmă — nu s-au mai putut autentifica pe tabletele de muncă. Pentru cei care nu sunt din domeniu: când oamenii care operează rețeaua rămân pe dinafara propriilor dispozitive, nu e o pană de curent, e o pană de control.

Iar partea pe care, din interior, ne-o povestesc oameni speriați, dar cu coloană vertebrală, e și mai apetisantă pentru orice procuror care s-ar trezi din amorțeală: producătorul chinez al tabletelor ar fi fost oprit, în extremis, de un ultim firewall, să nu care cumva să plece cu datele acasă. 

Subliniez „ar fi”, pentru că asta e versiunea pe care o avem din interior și pe care DEER are toată libertatea să o dezmintă public, dacă poate.

Spoiler: nu va dezminți nimic. Pentru că tactica aleasă, de data asta, n-a fost dezmințirea. A fost tăcerea. Mușamalizarea integrală.

De ce tace DEER? Păi, e an de alegeri, conducerii DEER ii expira mandatul, iar PNL-ul, partidul care a pus „competențele” pe la vârfurile companiei, e cam pe ducă de la guvernare.

Un incident de securitate la infrastructura critică, recunoscut public chiar de companie, în an electoral, ar fi exact genul de cadou pe care nimeni de la etajele cu mochetă groasă nu vrea să-l facă adversarilor. Așa că soluția a fost simplă: dacă nu vorbim despre el, nu există.

Numai că noi vorbim. Și o să vorbim mult.

Ce a învățat DEER din decembrie 2024? Vă spunem noi: nimic.

Să ne amintim. 

În decembrie 2024, grupul Electrica — din care DEER face parte — a fost lovit de un atac ransomware atribuit grupării Lynx. Atunci, Directoratul Național de Securitate Cibernetică a sărit pe teren, iar comunicatele oficiale ne-au liniștit pe toți, pe un ton de mămică ce suflă pe rană:

„Sistemele critice pentru furnizarea energiei electrice nu au fost afectate și sunt funcționale (…) sistemul SCADA este izolat și complet funcțional.”

Rețineți sintagma asta, „SCADA este izolat și complet funcțional”, că o să ne mai jucăm cu ea pe parcursul articolului meu. Pe scurt, SCADA e sistemul prin care se controlează, practic, curentul. Iar publicul a fost asigurat, negru pe alb, că e „izolat”.

Din interior, ni se spune exact pe dos: că rețeaua IT aferentă controlului SCADA nu e separată cum ar trebui între zone, că în decembrie 2024 n-am pățit prăpădul doar fiindcă atacatorii n-au știut, pur și simplu, ce butoane să apese ca să stingă lumina la sute de spitale și centre medicale. 

Adică n-am fost salvați de „izolarea” SCADA. Am fost salvați de noroc. Iar norocul, spre deosebire de un firewall, nu se reînnoiește prin licitație.

Cine are dreptate — comunicatul liniștitor sau omul din interior — rămâne de stabilit. Dar tocmai pentru asta există procurori. Teoretic.

Și acum, partea care ar trebui să-l ridice din scaun pe orice om de la DNA.

Incidentul de miercuri s-a petrecut fix în zona unui contract despre care avertizorul care a sesizat deja Parchetul susține că e un matrapazlâc în toată regula: livrat în teren undeva la 50%, dar — atenție — plătit integral.

Repet, pentru cei de la instituțiile statului care poate citesc cu degetul pe rând: funcțional, pe teren, jumătate. La plată, sută la sută. Și, conform aceleiași sesizări, nu e nici pe departe singurul contract construit pe acest principiu sănătos — „semnat, plătit, livrat pe jumătate sau deloc”.

Eu, deocamdată, doar semnalez și citez ce s-a depus deja, oficial, la procurori. Verificarea e simplă pentru cine are voință: iei contractul, iei caietul de sarcini, iei procesul-verbal de recepție și te duci în teren să numeri ce există fizic. Cifrele vorbesc singure, n-au nevoie de mine.

Nu pot să nu mă întreb, ca tot omul.

De ce tace DNA Cluj? De ce tace Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție? De ce tace DIICOT Cluj — pentru că, dacă vorbim de un producător străin oprit în extremis să nu plece cu datele dintr-o infrastructură critică, nu mai vorbim de o simplă șpagă pe contract, ci de siguranță națională?

Sesizarea către parchete are deja vechime. Răspunsul instituțiilor are, până acum, fix zero cuvinte. Incidentul are două zile. Tăcerea conducerii DEER are aceeași vârstă.

Așa că o luăm noi metodic, contract cu contract, nume cu nume, lot cu lot. Avem o licitație cu aceleași patru firme care nimeresc miraculos fiecare lotul „potrivit”, avem un antivirus-fantomă cumpărat fix pentru infrastructura critică, avem un proiect de douăzeci și trei de milioane de euro căruia i-a „dispărut” exact piesa esențială și avem o excursie în strainatate care miroase a decizie luată dinainte.

Eusebiu Gabriel Rotaru, păstorul digitalizării de la DEER, și-a făcut din zona de IT o stână privată unde fiecare oaie știe singură pe ce lot să pască: o licitație de milioane de euro în care patru firme „se bat” politicos, dar niciuna nu calcă pe bătătura celeilalte. Episodul 2

Nu știu ce-a vrut să spună domnul Eusebiu Gabriel Rotaru, omul despre care ne-a șoptit o vrabie că păstorește de ani buni toată zona de IT și digitalizare a celui mai mare distribuitor de curent din țară, când a botezat probabil pe undeva „competiție” ceea ce o să vă arăt mai jos. Dar impresia mea, după ce am răsfoit dosarul, e că domnul Rotaru și „competiția” au cam același raport pe care îl are un cioban cu lupii pe care i-a pus el însuși să-i păzească turma

Azi despre o licitație cu patru firme care nimeresc miraculos, fiecare, exact lotul „potrivit”. Am ajuns la ea. Și e, ca să folosesc un cuvânt blând, fermecătoare.

Hai să vă spun cum am dat peste turma asta cuminte de ofertanți.

Cei care mă citesc de ani de zile știu că am o pasiune ușor patologică: citesc licitații pe e-licitatie.ro așa cum alți oameni citesc romane polițiste. Cu diferența că, în romanul polițist, măcar nu ghicești ucigașul din prima pagină.

Aici, în zona tehnică a DEER — adică exact feuda pe care, ne-au confirmat oameni din interior, o administrează de ani de zile Eusebiu Rotaru — am dat peste o procedură care, vizualizată pe portalul oficial, arată ca un manual de bune maniere între firme care, teoretic, ar trebui să se calce în picioare pentru bani.

Niste nume revin obsesiv în dosar, ca patru invitați la aceeași nuntă care s-au înțeles dinainte cine stă la ce masă: Data Core Systems, AS Computer Craiova și Focality. Firme mari, serioase, cu oameni de vânzări care, în mod normal, ar tăbărî pe fiecare leu dintr-un contract de milioane.

Spun „în mod normal”. Pentru că aici nu e nimic normal.

Magia administrativă: toți vor totul, dar fiecare ia exact ce trebuie. Fără să se înghiontească.

Așa cum mi-au descris-o surse din interiorul companiei, mecanica e de o frumusețe care îți taie respirația. Pe hârtie, toate firmele par interesate de toate loturile. Se uită la tot, dau din coadă la tot, par gata să se bată pe tot.

Și totuși — minune! — când se trag cortinele și se deschid plicurile, fiecare oaie a nimerit fix pe lotul ei. Data Core dincolo, AS Computer pe partea cealaltă, Focality unde mai rămăsese loc. Niciuna pe lotul celeilalte. Niciun ghiont. Nicio bătălie. Nicio scădere de preț din aia urâtă, care strică profitul tuturor.

Pentru cei care n-au stat niciodată într-o cameră de licitație, traduc: când nişte firme chiar se luptă pe un contract gras, plicurile arată ca o încăierare. Prețuri tăiate până la os, oferte agresive, contestații, plângeri, scandal. Aici, în schimb, avem liniștea desăvârșită de stână bine păzită, unde fiecare animal știe singur unde să pască, fără să-l mai mâne nimeni. O coincidență, ce-i drept. Doar că e o coincidență prea perfectă pentru niște milioane de euro.

În orice țară normală, o licitație unde toți „nimeresc” lotul potrivit ar fi deschisă de la coadă la cap.

Hai să fim corecți și să ducem ipoteza până la capăt, în favoarea domnului Rotaru, cum îmi place mie. Hai să zicem că e pură coincidență. Hai să zicem că firme rivale, din pură întâmplare, s-au ferit reciproc de loturile celorlalte cu precizia unui balet de la Operă. Hai să zicem că niciodată, dar niciodată, nu a existat vreo discuție, vreun semnal, vreun „lasă-mi mie lotul ăsta că-ți las eu pe ălălalt”.

Dacă duci ipoteza asta până la capăt, ajungi la o singură concluzie: ori am asistat la cel mai mare miracol statistic din istoria achizițiilor publice românești, ori ciripește lumea pe culoare cu temei și competiția a fost o piesă de teatru pusă în scenă cu actori care își știau replicile pe de rost.

Eu, unul, am vaga impresie că nu miracolele statistice țin curentul pe sârmă în optsprezece județe.

În orice țară unde achizițiile publice nu sunt un sport de echipă, un asemenea tipar — patru firme, toate interesate de tot, fiecare nimerind exact lotul ei, fără să o supere pe vecina — ar declanșa automat o verificare. Nu pentru că ar fi, neapărat, ilegal. Ci pentru că miroase. Iar instituțiile statului, teoretic, sunt plătite tocmai să adulmece.

Și uite-așa ajungem la întrebările pe care mi le pun, ca tot omul.

Deci, ca să recapitulăm ce e fapt și ce e, deocamdată, suspiciune. Faptul, public și verificabil de oricine pe portal, e că procedura există, că aceste firme apar în ea și că rezultatul, lot cu lot, e public. Atât pot afirma sec, negru pe alb.

Restul — că împărțirea loturilor ar fi fost aranjată, că „bătălia” ar fi fost regizată, că zona ar fi fost păstorită ca o feudă personală — sunt lucruri pe care ni le-au confirmat mai multe surse din interior. Eu doar le semnalez. Rămâne de verificat dacă păstorul chiar și-a mânat oile sau dacă, întâmplător, oile sunt cele mai disciplinate din Europa.

Verificarea, de altfel, e copilărească pentru cine are voință. Iei procedura. Iei lista ofertelor pe fiecare lot. Te uiți cine pe ce a depus, la ce preț, și cât de „întâmplător” s-a ferit fiecare de teritoriul celuilalt. Pui alături și celelalte proceduri din zona tehnică, unde, am aflat, revin aceleași nume. Și apoi tragi linie.

Poate se uită cei de la DNA Cluj la dosarul ăsta înainte să se umple de praf. Poate se trezește și ANAP, instituția care, în teorie, supraveghează exact felul în care se cheltuie banii pe achiziții. Și poate, în sfârșit, Consiliul Concurenței își amintește că există tocmai pentru momentele în care niste firme par să danseze prea frumos împreună. Pentru că dacă patru concurenți se feresc reciproc de loturi cu o asemenea grijă fraternă, nu mai vorbim doar de o achiziție dubioasă — vorbim de fix genul de comportament pe care Consiliul Concurenței ar trebui să-l vâneze cu lumânarea.

Eu, deocamdată, doar semnalez. Cifrele și plicurile vorbesc singure, n-au nevoie de mine.

Un detaliu pe care îl las să atârne, pentru mai târziu.

Apropo de păstorul nostru. O vrabie de pe stâlpii DEER ne-a ciripit că același Eusebiu Rotaru apare drept președinte de comisie și la un alt proiect din zona tehnică a DEER — unul cu inițialele VPP, despre care o să vă povestesc pe îndelete într-un episod viitor. Rețineți numele și rețineți rolul de „președinte de comisie”. O să ne mai jucăm cu ele.

Deocamdată, închei aici, pentru că am promis că o luăm metodic, lot cu lot, nume cu nume.

În episodul următor: un antivirus cumpărat fix pentru infrastructura critică a unei companii care păzește curentul a patru milioane de oameni — un antivirus despre care ne-a șoptit o vrabie că pare mai degrabă o fantomă decât un produs. Și, ce coincidență, pe zona aia sensibilă, de tehnologie operațională, revine un nume cunoscut din turma de mai sus: Data Core Systems.