Opus nr. 630 - Duminica în care discutăm despre sfârșitul casei tradiționale. Avem azi în ea roboți, ciuperci şi zero copii. Cine îți va aduce paharul cu apă

Share
Opus nr. 630 - Duminica în care discutăm despre sfârșitul casei tradiționale. Avem azi în ea roboți, ciuperci şi zero copii. Cine îți va aduce paharul cu apă

6000 de clujeni au participat azi la marșul Pride. N-am pus videoclipul ăsta azi ca să instig. Discutăm cât vreți despre LGBT și valorile progresiste de luni încolo.

Familia tradițională, ca și concept, s-a dus pe sulă, scuzați expresia. Acum e în cur.

Dar să știți că nu numai familia tradițională s-a alterat. Și casele noastre s-au schimbat simțitor.

Azi vă pun pe masă un text care să vă dea de gândit, așa cum numai eu știu să scriu.

E duminica de pe Strict Secret în care ne ocupăm de minte și de suflet.


Dar pânǎ atunci…

Am văzut-o săptămâna asta la Paris și e superbăăăăă!

Povestea tabloului “La Blouse Roumaine” începe cu fascinația lui Henri Matisse pentru costumul popular românesc, în special pentru ia românească, pe care a descoperit-o prin cercurile artistice pariziene de la începutul secolului XX.

Pictată în 1940, „La Blouse Roumaine” înfățișează o femeie îmbrăcată într-o ie bogat ornamentată, transformată de Matisse într-o explozie de lumină, culoare și simbol. Pentru artist, ia nu era doar un obiect etnografic exotic, ci o expresie a armoniei dintre simplitate și rafinament. Broderiile geometrice și ritmul decorativ al costumului popular se potriveau perfect cu căutările sale artistice.

Tabloul a fost realizat într-un moment dificil al vieții lui Matisse și al Europei, în plin context al celui de-Al Doilea Război Mondial. Cu toate acestea, lucrarea emană calm, frumusețe și echilibru, ca un refugiu în fața haosului vremii.

Pentru români, tabloul a devenit mult mai mult decât o simplă pictură. Este una dintre cele mai importante consacrări internaționale ale iei românești și una dintre puținele situații în care un simbol tradițional românesc a intrat în patrimoniul universal al artei moderne prin mâna unui gigant precum Matisse.


I-am luat o geantǎ mişto Mihaelei

Cine îți va aduce paharul cu apă la bǎtrânețeE expresia aia: faci copii ca să aibă cine să-ți aducă un pahar cu apă la bătrânețe. Sub cinismul aparent al expresiei se ascunde, de fapt, motivul pragmatic pe care s-a sprijinit mii de ani conviețuirea oamenilor, anume că ne-am ținut unii de alții nu doar din dragoste, ci și dintr-o nevoie foarte concretă de a nu muri singuri și nespălați într-un pat din care nu ne mai putem ridica. Paharul cu apă de la căpătâi nu a fost niciodată doar un pahar cu apă, ci speranța că…De aici, conținutul este disponibil pentru cei ce mă susțin cu adevărat. Dacă ești mocangiu de felul tău, poți să îți vezi liniștit de grătar sau de Netflix.Multora li se pare că 26 de lei pe lună e o sumă imensă ca să susțină proiectul meu Strict Secret, care e newsletterul de investigații nr. 1 din România.Poate că acum înțelegi că 26 de lei sunt un rahat pe băț în raport cu munca, oboseala și riscurile pe care mi le-am asumat timp de 28 de ani.da, te sprijin, dau click

Read more

Opus nr. 642 - Cum mori pe stradǎ în limbi strǎine - diferența dintre sǎracul român şi homeless-ul occidental e ipocrizia fain împachetatǎ. O poveste tristǎ de iubire. Musk are 10 000 de lasere în cer

Opus nr. 642 - Cum mori pe stradǎ în limbi strǎine - diferența dintre sǎracul român şi homeless-ul occidental e ipocrizia fain împachetatǎ. O poveste tristǎ de iubire. Musk are 10 000 de lasere în cer

Scandalul azilelor ilegale de la Bihor ne-a mai demonstrat încă o dată ce viziune de căcat are Statul Român în privința cetățenilor săi. Dar dacă rămâneți doar cu sudalma asta în cap, sigur, aveți tot dreptul. Eu vin azi să vă deschid ochii și mai tare, căci poate ați

By Liviu Alexa
Opus nr. 641 - “Nimănuii lui Dumnezeu”, primul meu reportaj, scris la 19 ani, arată că România își tratează cinic de decenii cetățenii vulnerabili. Sunt mândru de mine că scriam așa la acea vârstă.

Opus nr. 641 - “Nimănuii lui Dumnezeu”, primul meu reportaj, scris la 19 ani, arată că România își tratează cinic de decenii cetățenii vulnerabili. Sunt mândru de mine că scriam așa la acea vârstă.

Nimănuii lui Dumnezeu - cum îngropa Funar morții neidentificați și oamenii străzii în gropi comune, în 1998. Aveam 19 ani când am scris reportajul de mai jos, primul meu reportaj “adevărat”, așa cum avea să constate editorul Francisc Nona de la ziarul “Mesagerul Transilvan”, ziarul Caritasului scăpătat, de fapt, și ziarul

By Liviu Alexa